Dorin Goian (40 de ani), fostul fundaș central al echipei naționale, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre legătura pe care o mai are cu Mirel Rădoi, fostul său coleg de la FCSB, acum selecționerul României.
Cu Mirel Rădoi pe banca tehnică, echipa națională a înregistrat două victorii în această lună, cu Islanda, respectiv cu Liechtenstein, ambele cu scorul de 2-0, și o remiză, scor 0-0, cu Macedonia de Nord, în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2022.
România păstrează totuși șanse de calificare la turneul final. Vezi AICI toate calculele.
Întrebat dacă a discutat până acum cu Mirel Rădoi despre echipa națională, Dorin Goian a explicat că selecționerul nu le cere sfaturi foștilor colegi.
„Nu, n-am discutat. Avem un grup noi Steaua Uefanastică și la meciuril importante nu putem decât să îi urăm baftă printr-un mesaj și cam atât. Nu cred că are nevoie de sfaturile mele sau ale altor colegi. La urma urmei, are un staff lângă el pe care l-a ales, oameni competenți. Dacă are să ceară o părere o face doar cu staff-ul lui”, a spus Dorin Goian, la ProSport Live.
Dorin Goian rămâne optimist și crede că România se poate califica la barajul pentru Campionatul Mondial.
„Ne menținem în cursa pentru locul 2. Dacă vom reuși să câștigăm 3 din cele 4 meciuri pe care le mai avem de jucat. Cu Germania va fi foarte greu, jucăm în deplasare, e o echipă foarte puternică, dar orice e posibil. Putem să batem Armenia acasă, jucăm în fața suporterilor. De asemenea, jucăm cu Islanda care, vedem cu toții, nu mai e ceea ce a fost. Ținând cont de programul pe care îl avem, pentru un loc de baraj sunt șanse de 65-70%”, a mai spus Dorin Goian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER