Dorin Goian (42 de ani), fost jucător la FCSB în perioada 2004-2009, este de părere că revenirea lui Vlad Chiricheș, fundașul central în vârstă de 33 de ani, la FCSB reprezintă un atu uriaș în lupta pentru titlu.
În cadrul emisiunii ProSport Live, Dorin Goian a analizat revenirea lui Vlad Chiricheș la FCSB și a explicat că această mutare nu poate să fie decât de bun augur pentru vicecampioana României. Mai mult decât atât, fostul fundaș o consideră pe FCSB favorită în lupta pentru titlu.
„Pentru FCSB e un lucru grozav, vine un jucător cu mare experiență, care are sufletul la această echipă și va fi fără doar și poate liderul echipei, atât pe teren, cât și în vestiar. Vlad se reîntoarce în campionatul românesc după o lungă perioadă, va trebui să se reacomodeze cu mentalitatea, cu nivelul campionatului, cu suporterii de pe stadion, dar cu siguranță este un mare câștig pentru FCSB. Anul ăsta este principala favorită la câștigarea campionatului, mai ales prin prisma faptului că Vlad Chiricheș s-a întors la echipă”, a spus Dorin Goian, la ProSport Live.
Vlad Chiricheș a debutat deja la FCSB în meciul cu Oțelul Galați, scor 2-0. A fost titularizat de către staff-ul roș-albaștrilor, dar a fost înlocuit în minutul 63 cu Denis Haruț.
Cotat la 900 de mii de euro de către Transfermarkt, Vlad Chiricheș a rămas liber de contract în această vară, după despărțirea de Cremonese. În sezonul trecut din Serie A, fundașul român a evoluat în 16 meciuri pentru Cremonese.
Dorin Goian a vorbit și despre revenirea lui FCSB pe Stadionul Steaua la meciul cu CFR Cluj, programat pe 6 august, de la ora 21:30, în cadrul etapei a treia din Superliga.
„Pentru suporterii lor și pentru jucători este o bucurie mare faptul că se întorc în Templul Fotbalului Românesc, un stadion cu istorie, care a fost părtaș la multe evenimente importante din fotbalul românesc. Mă bucur că s-au reîntors în Ghencea, sper doar suporterii să se comporte într-un mod cât mai civilizat, să nu fie probleme, să nu se înceapă cu bătăi, este un stadion nou și ar trebui să profităm cât mai mult de stadioane noi, frumoase, să se dea posibilitatea mai multor echipe să joace.
Faptul că vor juca și CSA, și FCSB, nu e niciun fel de problemă. Se întâmplă și la alte cluburi din lume, rivale, foarte mari rivale, să joace pe același stadion, Lazio – Roma, Inter – AC Milan. Și chiar dacă la început poate va părea puțin mai neobișnuit pentru suporteri și poate vor fi mai vocali, dar ușor-ușor va trebui să se obișnuiască și să accepte situația”, a spus Dorin Goian, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER