Dumitru Dragomir a aflat care e problema lui Constantin Budescu la FCSB: „Nu poate să trăiască doar din pase inteligente” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre situația lui Constantin Budescu, atacantul în vârstă de 32 de ani al lui FCSB, după ce fotbalistul a fost criticat de către patronul Gigi Becali, în urma meciului de la Voluntari.

FC Voluntari și FCSB s-au întâlnit duminică, în cadrul etapei cu număru 15 din Liga 1, și au remizat, scor 0-0, pe terenul ilfovenilor.

La scurt timp după această remiză, Gigi Becali și-a declarat singura nemulțumire față de antrenorul Edi Iordănescu: faptul că nu la scos mai devreme de pe teren pe Constantin Budescu.

Dumitru Dragomir a aflat care e problema lui Constantin Budescu la FCSB

Costantin Budescu a fost înlocuit în minutul 66, cu Claudiu Keșeru, iar patronul Gigi Becali este de părere că Edi Iordănescu ar fi trebuit să îl scoată de pe teren cu jumătate de oră mai devreme.

Dumitru Dragomir este de părere că fotbalistul a slăbit prea mult și că nu reușește să facă față cerințelor antrenorului Edi Iordănescu, pe care îl compară cu Victor Pițurcă și chiar cu tatăl său, Anghel Iordănescu.

„Lotul lui Becali e de locul 2-3-4. Eu spun că lotul Botoșaniului e la fel de valoros ca lotul Stelei (n.r. FCSB).

Budescu a slăbit prea mult, nu poate să trăiască doar din pase inteligente, la Edi trebuie să alergi. Edi e ca taică-su și ca Pițurcă.

El are jucători firavi, unii cu viteza întâi și a doua. De exemplu, Keșeru este un golgheter, dar pentru el trebuie să joace toată echipa. Adică să atace valuri, valuri și să îi dea mingea. Nu au așa ceva. Aș juca ori cu Budescu ori cu Keșeru, nu pot juca amândoi că au viteza întâia și a doua. Eu spun că Iordănescu a scos rezultate mai presus de valoarea lui”, a spus Dumitru Dragomir, la ProSport Live.

Publicat: 11 11. 2021, 20:02
Actualizat: 12 11. 2021, 15:23