Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre Andrei Vlad, portarul în vârstă de 22 de ani al lui FCSB, tot mai criticat în ultima perioadă.
După ultimele gafe din campionat, Andrei Vlad a fost scos din primul 11 de către patronul Gigi Becali, iar între buturile lui FCSB a apărut mai tânărul Ștefan Târnovanu (21 de ani).
Totuși, Dumitru Dragomir are în continuare încredere în Andrei Vlad, jucătorul pe care îl compară cu Gianluigi Donnarumma, portarul în vârstă de 23 de ani al lui PSG.
Dumitru Dragomir este de părere că România are portari valoroși și i-a amintit pe cei de la FCSB, Andrei Vlad și Ștefan Târnovanu. În ceea ce privește situația lui Andrei Vlad, Dumitru Dragomir este de părere că dacă portarul s-ar fi născut într-o altă țară, precum Italia, ar fi valorat cu mult mai mult decât valorează acum.
„Stăm foarte bine la portari, sunt de mare valoare. Și ăștia de la Steaua (n.r. FCSB) amândoi… tu crezi că e diferență mare între Vlad și Donnarumma? Vai de capul meu! A scos PSG din Champions League. Lăsați-mă în pace! Eu cred în Vlad! Dacă se năștea în Italia, era jucător de zeci de milioane. E un pic sub Donnarumma, dar ce impresar are ăla…”, a spus Dumitru Dragomir, la ProSport Live.
„Vlad? Mă întrebați pe mine? Eu știu că acum apără Târnovanu, când revine Vlad, nu știu. Târnovanu nu greșește niciodată! Eu atât știu, apără Târnovanu” – Gigi Becali
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER