Giedrius Arlauskis a făcut o declarație incredibilă despre perioada pe care a petrecut-o la FCSB.
Fostul portar de la echipe precum FCSB, Unirea Urziceni, CFR Cluj și Universitatea Craiova a făcut o declarație incredibilă în cadrul emisiunii ProSport Live. Arlauskis și-a adus aminte de perioada pe care a petrecut-o la FCSB și a spus că era al doilea în ceea ce privește nebuniile, după Gabi Tamaș.
Arlauskis a fost jucătorul roș-albaștrilor în perioada 2014-2015, alături de care a reușit să câștige „tripla”: campionat, Cupa României și Cupa Ligii. Fostul portar, retras recent din activitate, a declarat că era al doilea cel mai „nebun” om din lotul lui Costel Gâlcă de la acea vreme, după Gabi Tamaș. De altfel, Arlauskis a ținut să specifice că în atunci când mergea la antrenamente sau la meciuri dădea 100% pentru ca echipa să câștige.
„Eu sunt pe locul 2 la nebunii, după tine (n.r. Gabi Tamaș). Dar noi știam momentul, când cu cine și cum. Noi am trăit viața ca lumea. Și de ce nu? Fără regrete. Dar nici tu, nici eu, nu am uitat că pe primul loc era fotbalul. Indiferent cât de multe nebunii făceam în afara terenului cât permitea timpul. Știu că atunci când intram la antrenament dădeam 100%. Alții care nu făceau nimic veneau la antrenament și nu prea se antrenau”, a spus Giedrus Arlauskis la ProSport Live.
Arlauskis se poate lăuda cu o mulțime de trofee cucerite în România de-a lungul anilor petrecuți în Liga 1. Fostul goalkeeper a câștigat cele mai multe titluri de campion în tricoul celor de la CFR Cluj, alături de care a triumfat de cinci ori în Superliga, între 2018 și 2022.
„Arla” a mai câștigat un titlu de campion alături de Unirea Urziceni, în 2009, dar și alte două Supercupe împreună cu CFR Cluj, în 2019 și 2021.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER