Selecționerul Edi Iordănescu, al cărui contract a expirat după eliminarea naționalei României la EURO 2024, este avertizat din interiorul FRF chiar în timpul negocierilor cu Răzvan Burleanu.
Lucian Sănmărtean, secundul lui Daniel Pancu la naționala U21 a României, îi atrage atenția lui Edi Iordănescu că din Qatar sau Emirate e greu să își păstreze grandoarea unui antrenor.
Contractul lui Edi Iordănescu cu FRF a expirat după eliminarea României în optimi la EURO 2024, fază a competiției în care a fost învinsă de Olanda cu 0-3. Selecționerul a refuzat să spună dacă va continua în funcție, dar a transmis că va discuta cu președintele FRF, Răzvan Burleanu.
„Ne putem califica la CM și cred că Edi trebuie să rămână, chiar dacă presiunea e foarte mare. A demonstrat că e un antrenor care a crescut foarte mult. Dacă nu riscă și pleacă, pentru el sau pentru noi e un mare minus.
Îl văd în continuare luptând cu federația, ducând echipa la CM. Trebuie să demonstreze că are calitate. De ce să depună armele după un EURO bun?
Ești în postura în care te-ai impus în fața acestor băieți. Nu văd un pericol și cred că trebuie să-și asume acest rol de lider. Mi-ar părea rău dacă ar pleca. Este greu de înlocuit cu un antrenor la fel de bine pregătit”, a spus Sănmărtean, la ProSport Live.
De asemenea, secundul lui Daniel Pancu la naționala U21 a României consideră că Edi Iordănescu ar putea să-și depășească tatăl în ceea ce privește performanțele.
„A și zis-o cu mâna pe inimă că este alături de echipa națională. Eu cred că naționala nu se poate refuza. Discuțiile trebuie să fie concrete. Și banii contează. Dar cred că dacă venea o echipă galonată din Europa, tinzi să cred că putea să plece. Dar din Qatar, Emirate e greu să îți păstrezi grandoarea unui artrenor care ai reușit.
La cum îl cunosc și la cât de inteligent este, cred că va cântări mult. Situația financiară nu contează atât de mult. Contează mai mult să-și demonstreze lui și nouă cât de valoros este.
Mai are până să aibă «nasul» lui Anghel Iordănescu. Aprofundarea și simțul analizei pe care le are, atât de tipicar, împachetate cu experiența și «nasul» tatălui va fi peste. Nu vreau să spun ca rezultate, dar la cât de atent și fin este la detalii, îl va depăși pe tatăl lui.
Se poate construi în continuare, chiar dacă rămâne sau nu Edi Iordănescu. Marele câștig al acestei echipe este selecționerul. Decizia îi aparține. Va fi mare pierdere dacă pleacă. Dacă pleacă, cineva va trebui să-l înlocuiască, iar jucătorii să fie la fel”, a mai spus Sănmărtean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER