Edi Iordănescu a ales să se bazeze pe Alexandru Cicâldău pentru meciurile din Liga Națiunilor, însă mijlocașul care a ajuns la Al Ittihad Kalba este desființat după ce a fost convocat.
Alexandru Cicâldău face parte din lotul echipei naționale a României pentru meciurile cu Finlanda și Bosnia, însă convocarea acestuia nu este privită cu ochi buni.
Andrei Trifan, redactorul-șef al ProSport, a vorbit despre decizia lui Edi Iordănescu de a-l convoca pe Alexandru Cicâldău la echipa națională a României, chiar și după ce fotbalistul a fost cedat de Galatasaray la Al Ittihad Kalba.
Redactorul-șef al ProSport este de părere că Alexandru Cicâldău nu ar fi meritat să fie convocat la prima reprezentativă, după ce a renunțat la a face performanță la nivel înalt pentru a câștiga un salariu mare la Al Ittihad Kalba.
„Îți asumi că ți-ai încheiat cariera când te duci acolo (n.r. Alexandru Cicâldău la Al Ittihad Kalba). S-a dus acolo ca să facă niște bani, atunci de ce să îl cheme la naționala României? Pjanic s-a dus la Olăroiu pe final de carieră pentru a face bani…”, a spus Andrei Trifan, redactorul-șef al ProSport, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.
PORTARI: Ionuț Radu (Cremonese | Italia, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 8/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Bogdan Mitrea (Universitatea Craiova, 1/1), Adrian Rus (Pisa | Italia, 14/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 21/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 12/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 26/2), Mario Camora (CFR Cluj, 8/0);
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow | Polonia, 7/0), Dennis Man (Parma |Italia, 14/4), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 25/3), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 6/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 7/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 41/2), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 54/11), Darius Olaru (FCSB, 6/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 2/0), Florinel Coman (FCSB, 5/0);
ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 30/8), Denis Alibec (Farul Constanța, 25/2), Florin Tănase (Al-Jazira | EAU, 14/1).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER