Ei sunt salvarea lui Dinamo! Anunțul lui Vlad Iacob cu privire la problemele financiare ale clubului: „Acei bani vor veni în vară!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Vlad Iacob, administratorul special de la Dinamo, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre cum poate fi salvat clubul de către suporteri.
Ei sunt salvarea lui Dinamo! Anunțul lui Vlad Iacob cu privire la problemele financiare ale clubului
Dinamo trebuie să facă rost de un milion de euro în două luni pentru a putea obține licența. În sprijinul clubului Dinamo pot veni suporterii echipei și nu numai. Aceștia pot completa formularele pentru redirecționarea a 3,5% din impozit către echipa din „Ștefan cel Mare”.
„Știu că ieri erau între 5.000 și 6.000 de formulare completate. Nu știu să spun exact suma. Suporterii au făcut un calcul, iar dacă ajung la 50.000 de formulare completate, atunci s-ar strânge peste un milion de euro.
Într-adevăr, acei bani vor veni în vară, dar formularele completate le permit să se crediteze. Asta mi-au spus cei din Programul DDB. Dacă au un număr semnificativ de formulare, se vor credita încă de acum pentru a ajuta clubul să treacă acest moment dificil și să achite datoriile aferente licențierii”, a spus Vlad Iacob, la ProSport Live.
Dinamo, în pericol să nu poată juca nici în Liga 2!
Dinamo are nevoie urgentă de bani pentru a putea obține licența, însă Vlad Iacob a ținut să sublinieze faptul că este vorba și despre licența pentru a putea evolua în Liga 2.
„Nu avem nevoie de licență doar pentru Liga 1! Banii sunt necesari și pentru sezonul următor de Liga 2. Dacă nu obținem acești bani, nu vom putea evolua nici măcar în Liga 2. Avem nevoie de o sumă consistentă și pentru activitatea noastră curentă, susținută momentan de contribuțiile suporterilor”, a mai spus Vlad Iacob, la ProSport Live