Eugen Neagoe (54 de ani) a dezvăluit în cadrul emisiunii ProSport LIVE că are o ofertă din Egipt și a confirmat informația dezvăluită de site-ul nostru luni, 11 iulie.
ProSport a anunțat în exclusivitate că Eugen Neagoe se află în discuții avansate cu o formație care joacă în prima ligă din Egipt, iar antrenorul care a fost și secundul lui Victor Pițurcă a confirmat informația.
Antrenorul care ultima dată a pregătit-o pe Astra Giurgiu susține că discuțiile sunt avansate cu formația din Egipt, dar nu dorește să dezvăluie numele acesteia până nu se vor finaliza negocierile.
Totodată, Eugen Neagoe a transmis și care au fost condițiile impuse de el pentru a merge să antreneze în prima ligă din Egipt.
„Da, am primit o ofertă de la o echipă din Egipt, din prima ligă. Chiar le-am promis oamenilor că nu am să vorbesc și nu am să divulg numele echipei respective. Nu mi-am dat acordul până în acest moment. Este o situație mai complicată, pentru că mai sunt încă 11 etape. Este destul de dificil. Nu cunosc foarte bine nici campionatul. Știu forța campionatului din Egipt, dar nu cunosc foarte bine toate echipele și este destul de dificil.
Eu am discutat cu emisarii clubului din Egipt și le-am transmis care sunt doleanțele mele. Le-am spus că putem lucra împreună cu mare plăcere, dar pe un contract de doi ani, cu anumite clauze foarte bine puse la punct. Să merg pentru zece etape care mai rămân este destul de dificil”, a spus Eugen Neagoe, la ProSport Live.
Pe parcursul carierei, Eugen Neagoe a antrenat Astra Giurgiu, Hermannstadt, Dinamo, Sepsi OSK, Poli Iași, Nea Salamis, Aris Limassol, U Craiova, ASIL Lysi, FC Drobeta, Pandurii și a fost secundul lui Victor Pițuracă la FCSB, FC U Craiova, Al Ittihad și la echipa națională a României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER