Eugen Neagoe a oferit prima reacție despre posibilitatea de a antrena Gloria Buzău, echipă nou-promovată care are parte de un start de sezon extrem de dificil.
Trupa care în prezent este pregătită de Andrei Prepeliță ocupă ultima poziție a clasamentului, reușind să acumuleze doar cinci puncte în primele opt etape disputate.
Eugen Neagoe a oferit prima reacție despre posibilitatea de a antrena Gloria Buzău, echipă nou-promovată care are parte de un start de sezon extrem de dificil. Trupa care în prezent este pregătită de Andrei Prepeliță ocupă ultima poziție a clasamentului, reușind să acumuleze doar cinci puncte în primele opt etape disputate.
În aceste condiții, au apărut zvonuri care spun că Andrei Prepeliță este deja pe făraș și că oficialii Gloriei îi caută înlocuitor. Conform informațiilor obținute de ProSport, se pare că Mihai Teja este dorit la Gloria Buzău în locul lui Prepeliță, dar totodată se dorește și aducerea unui președinte de club după circul cu Cristi Bălașa, cel care a stat doar vreo trei zile în această funcție după ce fusese și prezentat ca și noul conducător al clubului în cadrul unei conferințe de presă la începutul acestui sezon.
Astfel, o parte din oamenii din club îl doresc din nou la Gloria Buzău în funcția de președinte pe fostul mare internațional și atacant al Craiovei „Maxima”, Gheorghiță Geolgău.
ProSport a aflat că în cazul în care Geolgău ar pleca de la FRF și ar merge la Gloria Buzău, acesta și l-ar dori în funcția de antrenor principal în locul lui Andrei Prepeliță pe mult mai experimentatul Eugen Neagoe.
Eugen Neagoe a vorbit despre acest subiect și a dezvăluit că nu a fost contactat de nimeni de la Gloria Buzău.
„Nu am vorbit cu nimeni de la Buzău. Nu m-am plictisit în acest moment, nu am o perioadă foarte lungă de când stau. Urmăresc toate meciurile, am un program încărcat”, a declarat Eugen Neagoe, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER