Eugen Neagoe, săgeți către oficialii de la Dinamo. „Eu știu foarte bine ce golănie s-a întâmplat acolo!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Eugen Neagoe pch

Eugen Neagoe a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre perioada în care a antrenat-o pe Dinamo București, iar antrenorul a trimis săgeți către oficialii din „Groapă”.

Eugen Neagoe nu vrea să mai audă de clubul deținut de Ionuț Negoiță, dar antrenorul susține că nu dorește răul clubului din „Ștefan cel Mare”, chiar dacă a rămas cu un gust foarte amar.

Eugen Neagoe a trimis săgeți către oficialii de la Dinamo

„Eu nu sunt dinamovist, eu sunt om de fotbal. Dinamo a fost echipa la care nu am apucat să îmi fac meseria. Nici nu am semnat și am fost huiduit și înjurat. Aici a fost cu totul altceva. Am rămas cu un gust foarte amar, dar asta nu înseamnă că le doresc răul celor de la Dinamo. Echipa este într-o situație urâtă. Nu e un dezastru, au retrogradat și alte echipe. Eu știu foarte bine ce golănie s-a întâmplat la Dinamo. Nu are niciun rost, nu mă interesează asemenea persoane. 

Am rămas cu un gust amar după tot ce s-a întâmplat acolo. La Dinamo nu am avut timp, iar asta nu e neapărat din cauza oamenilor de acolo. Nu mai contează”, a spus Eugen Neagoe pentru ProSport LIVE.

Gabi Răduță arată cu degetul către oficialii de la Dinamo

Gabi Răduță, fostul șef al Centrulului de Copii și Juniori de la Dinamo, a arătat cu degetul către oficialii din „Ștefan cel Mare”, toate acestea deoarece nu s-a dorit stabilitate la clubul din „Groapă”.

„În opt ani cred că am prins peste 15 antrenori, peste 15 conducători. Un antrenor are nevoie să își facă strategia lui și îi trebuie timp”, a spus și Gabi Răduță pentru ProSport LIVE.

Publicat: 03 07. 2020, 10:21
Actualizat: 03 07. 2020, 12:53