EXCLUSIV | Vești teribile pentru fanii dinamoviști care sperau la stadion modern în „Ștefan cel Mare”: „S-a furat undeva, există dosar la DNA!”. Detalii importante oferite la ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fanii dinamoviști primesc vești neplăcute. Își doresc un nou stadion în „Ștefan cel Mare”, unul modern și fără pistă, dar visul lor e departe de a fi îndeplinit. A existat amăgirea includerii în programul – gazdă al EURO 2020, dar autoritățile s-au lovit de probleme juridice. Acum situația e dramatică:

Arena Centrală e în atenția DNA, fiind și un dosar pe rol. Mai exact: pista de atletism nu e „recepționată” (n.red. – luare în primire a unui material sau a unei lucrări pe baza unor verificări calitative), în aceeași situație fiind și tabela. Sunt lucrări neamortizate și dosarul DNA e deschis de zece ani! Adică CNI (Compania Națională de Investiții) nu poate investi pentru a construi un nou stadion unde nu există degrevare de sarcini. Rămâne de văzut ce se va întâmpla și când se vor lua măsuri concerete în privința lucrărilor neamortizate.

Vineri dimineața, jurnalistul Cătălin Mureșanu a explicat în detaliu, la ProSport Live, situația complicată din Ștefan cel Mare.

Cert e că societatea coordonată de Nicolae Badea, Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo București, nu mai are nicio putere asupra arenei centrale.

La velodrom, locul unde a fost mutat amplasamentul pentru noul stadion, se așteptă PUZ-ul, Planul Urbanistic Zonal, act ce ar trebui să fie gata la data de 8 aprilie, peste trei zile. Apoi, s-ar putea ca suprafața respectivă să intre sub „tutela” CNI. Dar, și-n acest caz există o problemă: se opun cicliștii. Adrian Cuculis, avocatul consultat de sportivi, spune că dărâmarea este ilegală până când nu va fi construit și dat în folosință un alt velodrom. 
 

La ProSport LIVE, vineri dimineața, am discutat pe larg labirintul întortocheat din Ștefan cel Mare.

 

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cine este bărbatul care a murit în accidentul rutier produs pe Șoseaua Progresului, din București
Cine este bărbatul care a murit în accidentul rutier produs pe Șoseaua Progresului, din București
După patru ani, Adi Petre a spus totul: ”A venit domnul Becali în vestiar. Știam dinainte”
După patru ani, Adi Petre a spus totul: ”A venit domnul Becali în vestiar. Știam dinainte”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Vremea 23 septembrie - 21 octombrie 2024. Când se încălzeşte în România
Vremea 23 septembrie - 21 octombrie 2024. Când se încălzeşte în România
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
Cutremur în cazul Caracal. A scăpat VIE de Gheorghe Dincă: Am stat 2 luni...
Cutremur în cazul Caracal. A scăpat VIE de Gheorghe Dincă: Am stat 2 luni...
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×