Echipa favorită la titlu în acest sezon de Superliga: „Are un vârf de barcă avans” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Editorialistul ProSport Marius Mitran consideră că Farul Constanța are un ușor avantaj în fața celorlalte pretendente la titlul din Superliga.
Superliga se apropie de reluarea meciurilor, după întreruperea de iarnă, iar play-off-ul se anunță mai disputat ca niciodată. Cu toate acestea, Marius Mitran, prezent în studioul ProSport Live, consideră că formația lui Gică Hagi are un mic avantaj încă de pe acum.
Jurnalistul este de părere că CFR Cluj ar putea să sufere pe plan intern din cauza faptului că încă nu și-a încheiat socotelile cu Conference League, unde va da peste Lazio.
Farul Constanța este favorită la titlu în acest sezon de Superliga: „Are un vârf de barcă avans”
Farul Constanța poate câștiga titlul în Superliga, apreciază Marius Mitran, care a vorbit la ProSport Live despre lupta care se va duce în acest sezon pentru marele trofeu.
„Eu cred că Farul e principala favorită. Cred că are un vârf de barcă avans în clasamentul șanselor teoretice la titlu.
Tot ceea ce îi dorim lui CFR Cluj este să o elimine pe Lazio Roma, dar un drum european pe care toți îl dorim lung poate crea anumite dificultăți – uzură, jucători accidentați, oboseală, nivel de concentrare. Transferurile lui CFR Cluj sunt făcute pe această perspectivă a unei lupte pe două planuri. Ai fi zis acum o lună că CFR Cluj nu are nevoie de mari schimbări. Dan Petrescu a anticipat lucrul acesta și a anticipat corect.
Farul e mai liniștită, de aceea am spus că are un ușor avantaj. Ambele au doi antrenori care au luat titlul și știu care e tehnologia de biciuire a echipei pe final. Ele două ar fi favoritele, după cum spune și clasamentul. La ceilalți – Mutu nu a luat titlul, Eugen Neagoe nu a luat titlul, și nici Mihai Pintilii”, a declarat Marius Mitran, la ProSport Live.