Dinu Gheorghe, fost președinte de club în prima ligă, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a prefațat meciul dintre West Ham și FCSB, din grupele Conference League.
FCSB va juca, în grupele Conference League, cu West Ham, Anderlecht și Silkeborg. Prima întâlnire a roș-albaștrilor din grupele Conference League va fi cu West Ham, în deplasare, joi, 8 septembrie, de la ora 22:00.
Cealaltă echipă din România calificată în grupele Conference League, CFR Cluj, pare a avea niște dueluri mai facile în această fază competițională.
Dinu Gheorghe este de părere că FCSB nu trebuie să își concentreze toate forțele asupra meciurilor cu West Ham.
„(n.r. Ce șanse are FCSB în meciul cu West Ham?) Păi, nu știu, vedem ce joacă West Ham, cu cine joacă, să vedem ce formulă… Dacă joacă cu echipa a opta, a treia, a patra, au o șansă (n.r. cei de la FCSB) să iasă de acolo onorabil. Nu știu dacă vor câștiga, dar să iasă onorabil.
Ei nu trebuie să se lupte cu ei. Disputa lor poate fi cu Anderlecht care văd că în Belgia se clatină, în campionat, și cu cei de la Silkeborg, din Danemarca. Deci, aici e șansa lor. Șase puncte cu cei de la Silkeborg dacă au într-adevăr, cât de cât, valoare, ar aduce și un milion de euro clubului și apoi care pe care cu Anderlecht ca să se poată duce în primăvara europeană”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER