FCSB, criticată de un fost jucător după prestațiile slabe din Conference League: „Dacă Steaua prindea echipele astea acum vreo 7 ani le demola!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Special
FCSB a terminat la egalitate, scor 2-2, partida din cadrul etapei cu numărul 5 din grupele UEFA Conference League.
Pe stadionul „Lotto Park”, belgienii au marcat prin Yari Verschaeren și Jan Vertonghen, în timp ce pentru vicecampioana României au înscris Andrea Compagno și Joyskim Dawa.
Invitați la ProSport Special, Sebastian Chitoșcă și Daniel Nazare au vorbit despre remiza pe care FCSB a reușit-o la Bruxelles.
Sebastian Chitoșcă: „Dacă Steaua prindea echipele astea acum vreo 7 ani le demola!”
Sebastian Chitoșcă consideră că echipa antrenată de Nicolae Dică a arătat mult mai bine față de ultimele etape jucate în cupele europene.
Totuși, fostul fotbalist trecut pe la FCSB a dezvăluit că această grupă ar fi fost foarte facilă pentru echipa roș-albastră de acum 7 ani.
„E un plus pentru ce a arătat FCSB în precedentele etape de Conference League. După părerea mea, nu au mai luat 5 într-un meci, au luat doar două și consider ca și nume că Anderlecht este mai bine cotată decât Silkeborg.
Un meci bun, un rezultat de galitate ca nu-i mai ajută, dar pentru moralul lor este OK să plece cu un punct de acolo. Vreau să precizez că dacă Steaua prindea echipele astea acum vreo 7 ani cred că le demola, chiar și pe Anderlecht îi bătea la 2-3 goluri diferență.
Însă, sunt jucători tineri, dar mă și sperie unde ajunge fotbalul românesc pentru că ne aflăm într-un picaj de ani de zile”, a spus Sebastian Chitoșcă la ProSport Special.
„Dacă un meci cu Silkeborg ar fi fost tratat serios, poate s-ar fi obținut un rezultat de egalitate, iar cu această remiză aveai șanse ultima etapă. Ei nu au tratat serios meciurile, iar acum erai la bătaie cu celelalte echipe.
Nu am beneficiat de această dublă cu Anderlecht, era momentul oportun să învingi. Au fost o echipă modestă, azi nu m-a impresionat Anderlecht”, a completat jurnalistul Daniel Nazare.