„FCSB e FCSB și Steaua e Steaua”. Dinamovistul Florin Prunea se teme de război: „Din păcate, cred că vor fi probleme” | VIDEO EXCLUSIV PROSPORT LIVE
This browser does not support the video element.
După cererea trimisă de Gigi Becali, milionarul din Pipera a triumfat, iar derby-ul dintre FCSB și CFR Cluj se va juca pe stadionul din Ghencea. Totuși, având în vedere conflictul cu CSA Steaua, Florin Prunea speră să nu se întâmple nenorociri la revenirea echipei lui Gigi Becali pe arena din Ghencea.
Florin Prunea, mesaj clar pentru cei care au de gând să provoace acte de huliganism la FCSB – CFR Cluj: „Nu suntem ai nimănui! Sunt curios cum se vor organiza și forțele de ordine”
FCSB a încercat cu ardoare să joace derby-ul cu Dinamo pe stadionul din Ghencea, însă clubul lui Gigi Becali nu a mai ajuns la un acord cu cei de la CSA Steaua.
Prin urmare, marele derby al Bucureștiului s-a jucat pe „Arcul de Triumf”, micuța arenă din sectorul 1 al Capitalei, iar vicecampioana i-a învins pe „câinii roșii”, scor 2-1. Așa cum a promis, patronul celor de la FCSB a făcut cerere și pentru meciul cu CFR Cluj, iar milionarul din Pipera a primit acceptul. Florin Prunea a vorbit la ProSport Live despre partida dintre cele două, însă se teme să nu apară incidente.
„Cu siguranță, va fi o atmosferă fierbinte! Sunt curios cum se vor organiza și forțele de ordine, pentru că semnale sunt, am văzut și acel banner de la stadion. Eu cred că nu își va permite nimeni să facă ceva. Sper să fie liniște, dar din păcate cred că vor fi probleme.
Nu suntem ai nimănui. Sunt convins că au capacitatea de a organiza un meci de fotbal, care nu e un război.
FCSB e FCSB, Steaua e Steaua.
Fiecare să își vadă de drumul lui. Nu e vina FCSB-ului că Steaua nu este în stare să promoveze și să joace cu stadionul plin. Există și o masă de nehotărâți, vor veni și ei către FCSB, pentru că în Ghencea este stadionul copilăriei”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Mihai Stoica, mesaj dur după ce fanii celor de la CSA Steaua au adus o cruce și un cavou în fața stadionului Ghencea: „O să fac plângeri penale! Să răspundă în fața legii!”
Pe data de 9 iulie, cu 13 zile înainte de FCSB – Dinamo, în contextul cererii vicecampioanei de a juca meciul pe Ghencea, fanii celor de la CSA Steaua au vrut să transmită un mesaj amenințător pentru clubul patronat de Gigi Becali. Prin urmare, suporterii echipei MApN s-au cărat cu un cavou și cu o cruce (cu numele celor de la FCSB) până în fața arenei din sectorul 6 și au reușit să creeze un decor de-a dreptul sinistru.
Meme Stoica, Președintele Consiliului de Administrație al vicecampioanei, a anunțat că gestul fanilor CSA a fost extrem de deplasat și i-a avertizat că le va face plângeri penale.
„O să fac plângeri penale. O să vorbesc cu avocatul și o să fac, e prima dată în viața mea. Cred că trebuie să răspundă în fața legii”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.