Florin Gardoș, om de afaceri de succes: „E foarte profitabil. Asta este pensia mea”. În ce a investit fostul fundaș al FCSB-ului | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Florin Gardoș (31 de ani), fundașul Universității Craiova, a fost invitatul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre investițiile pe care le-a făcut cu banii câștigați din fotbal.

Internaționalul român nu o duce deloc rău. S-a implicat în imobiliare în Anglia, iar acum își construiește un complex rezitențial în Râmnicu Vâlcea.

„Majoritatea banilor pe care i-am câștigat din fotbal i-am investit în imobilitare în Marea Britanie, pentru că în acel moment cel mai bun prieten al meu, și el fost fotbalist, era acolo. Cu ajutorul lui am reușit să cumpăr câteva proprietăți, le-am renovat și așa mai departe. Despre Mihai Lungan e vorba, fost fotbalist, cu 10 ani mai mare decât mine, am fost colegi la Chiajna. Ne-am gândit să începem și în România, fiind cererea mare. El fiind vâlcean, am ales să construim Vâlcea un complex. Se numește GF Residence. Lucrurile merg foarte bine. În ciuda perioadei dificile, constructorul își respectă contractul, am început să vindem, dar de când cu izolarea nu a mai venit nimeni să vadă proiectul.

La început am investit în teren și pe parcurs va trebui să mai investesc. Până acum, investiția este de sub 500 de mii de euro, dar cu siguranță dacă mai stăm mult în case vom ajunge și acolo. E primul proiect de genul ăsta pentru mine, în Anglia m-am axat doar pe renovări de case. Până acum, a fost foarte profitabil pentru mine. Sunt mulțumit. Proprietățile pe care le-am luat în Anglia nu le-am vândut, le-am renovat și le-am închiriat la mai multe familii de români și asta e pensia mea până la urmă. Sper să meargă în continuare la fel de bine și în momentul în care o să mă las, să pot să trăiesc din acei bani”, a spus Florin Gardoș, la ProSport Live.

După doi ani petrecuți la Concordia Chiajna, unde a fost promovat de către Liță Dumitru, Florin Gardoș, pe atunci și internațional de tineret, a ajuns la FCSB în anul 2010.

După patru ani în care a îmbrăcat tricoul roș-albaștrilor și a câștigat patru trofee (două titluri de campion, o Cupă și o Supercupă), fundașul român s-a transferat la Southampton, în Premier League, unde a prins să joace doar 11 meciuri, fiind urmărit de ghinionul accidentărilor. După patru ani petrecuți în Anglia, Gardoș a revenit în țară, la Craiova, iar după un sezon în Bănie a fost împrumutat la Poli Iași, unde a stat doar jumătate de an.

Publicat: 10 04. 2020, 13:34
Actualizat: 10 04. 2020, 13:36