Impresarul Florin Manea a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre selecția făcută de către Edi Iordănescu la echipa națională.
România a pierdut în fața reprezentativei din Muntenegru, în prima etapă a grupelor Ligii Națiunilor, scor 0-2, după două gafe ale căpitanului Vlad Chiricheș, care au dus la golurile înscrise de către Mugosa, în minutul 66, respectiv Vukcevic, în minutul 87.
Al doilea meci, cel cu Bosnia și Herțegovina s-a jucat marți seară, iar oaspeții au învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Prevljak, în minutul 68.
Florin Manea a vorbit despre selecția făcută de către Edi Iordănescu și i-a propus două nume: Alexandru Dobre și Denis Drăguș, soluții pentru viitorul primei reprezentative.
„Camora are peste 30 de ani. Nu găsim un fundaș stânga în România? Burcă nu mai duce încă o campanie. Rus e tânăr, dar joacă la MOL Vidi. E Alex Dobre, îl știu de mic, un copil senzațional, forță bună, de ce nu-l cheamă? Poate să joace și în locul lui Maxim. Sunt soluții, este și Drăguș. Pușcaș n-a dat niciun gol la Reading, n-a reușit promovarea. Alibec e bun, dar are o vârstă, s-a rupt din nou, are probleme. Cei mai în vârstă să ne lase și să facă un pas înapoi. Măcar câștigăm o echipă. Altfel, nu avem nicio șansă”, a spus Florin Manea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER