Impresarul Florin Manea a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre posibilitatea ca Mircea Rednic să revină pe banca tehnică a lui Dinamo.
După demiterea lui Dario Bonetti, Mircea Rednic a fost surprins de către ProSport mergând să negocieze cu Nicolae Badea, cel considerat conducătorul din umbră al lui Dinamo.
„Puriul” ar urma să preia echipa Dinamo, însă Mircea Rednic a avut o reacție dură cu privire la această posibilitate.
Întrebat dacă l-ar pune pe lista posibililor înlocuitori pentru Dario Bonetti dacă ar fi director sportiv la Dinamo, Florin Manea a explicat că nu l-ar lua în considerare pe motiv că Mircea Rednic ar prelua și din atribuțiile lui, în special când vine vorba despre transferuri.
Totuși, din punct de vedere al calităților de antrenor, Florin Manea are doar cuvinte de laudă la adresa lui Mircea Rednic.
„Incontestabil este un antrenor bun, cu experiență. Eu nu m-aș gândi la el, pentru că nu aș mai aduce eu jucători dacă aș fi director sportiv. Ca valoare, da, l-aș pune. Dar nu aș putea.
Nu îi mai nimerește. Hai să ne gândim ce jucători importanți a adus Rednic: Gnohere, Mevlja, Puljic, Palic… Fă-i o medie. Dacă are cinci jucători buni din 80 aduși, nu e o medie bună.
Nu poți să îi iei omului ceea ce are. Nu poți să îl acuzi că nu știe fotbal sau că nu e antrenor. Eu cred că obiectivul lui trebuie salvarea de la retrogradare, în primul rând”, a spus Florin Manea, la ProSport Live.
„E un risc pentru imaginea mea, dar aici e vorba de Dinamo. Dacă nu era vorba despre Dinamo nici nu stăteam la discuții să preiau o echipă în situația asta în România. M-am săturat să tot iau echipe cu probleme. Și sportive și financiare. Eu încerc să-i ajut și sportiv și financiar, și cine cade de prost? Rednic. Și nu mi se pare corect. Asta e România!” – Mircea Rednic, potrivit GSP
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER