Florin Prunea, întâlnire surprinzătoare cu Emil Boc înainte de U Cluj – Dinamo: „L-am felicitat pentru ce este acolo!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 8 poze

Florin Prunea, fostul mare portar al lui Dinamo, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre meciul pierdut de către Dinamo, scor 0-2 cu U Cluj, la barajul de menținere / promovare în Liga 1 și a dezvăluit cine i-a fost partener de drum.

Meciul dintre U Cluj și Dinamo s-a disputat sâmbătă seară, în cadrul primei manșe a barajului de promovare / menținere în Liga 1, pe Cluj Arena și ardelenii s-au impus cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Remacle, în minutul 14, respectiv Boiciuc, în minutul 83.

Returul barajului de promovare / menținere în Liga 1 va avea loc duminică, 29 mai. Dinamo și U Cluj se vor întâlni pe stadionul din „Ștefan cel Mare”, de la ora 21:00.

Florin Prunea a dezvăluit cine i-a fost partener de drum înainte de U Cluj – Dinamo

Florin Prunea a plecat cu avionul, în dimineața zilei în care s-a disputat meciul, și a avut loc chiar lângă Emil Boc, primarul din Cluj.

Fostul portar al echipei naționale a dezvăluit că l-a felicitat pe Emil Boc pentru munca depusă la Cluj.

„Am venit la București cu domnul primar Emil Boc. Am stat unul lângă altul în avion. L-am felicitat pentru ce este acolo! La Cluj este capitala sportului românesc, în momentul de față. Baschet, Cupa Davis, handbal, sală, cele mai importante evenimente. O atmosferă ce am văzut la joc… civilizați oamenii. Toată lumea a venit la meci”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

Publicat: 23 05. 2022, 22:01
Actualizat: 24 05. 2022, 14:14