Florin Prunea a vorbit despre viitorul lui Ianis Hagi. Fostul portar al naționalei României a comentat pe marginea declarației lui Marius Niculae, care a spus că fiul lui Gică Hagi ar putea reveni la Farul. Prunea este de părere că o revenire a acestuia la clubul dobrogean este imposibilă.
Fostul portar a oferit declarații, cu privire la situația lui Ianis Hagi la Rangers. Florin Prunea susține că fotbalistul este apreciat de către conducere și de către suporteri, iar faptul că acesta nu prinde minute în tricoul formației din Glasgow are legătură cu antrenorul. Consideră că, dacă antrenorul lui Rangers va pleca, Ianis Hagi ar urma să joace pentru echipa sa.
Prunea a vorbit și despre convocarea tânărului jucător la națională, lucru pe care îl consideră firesc. În viziunea sa, Edi Iordănescu, actualul selecționer, a luat decizia potrivită.
„(n.r. despre declarația lui Marius Niculae, care a spus că Ianis Hagi ar putea reveni la Farul) Cred că este imposibil. La Rangers, lucrurile sunt extrem de clare. Este o problemă între antrenor și jucător. Poziția lui Ianis mi s-a părut una civilizată, punctul lui de vedere este foarte ferm și ce știu este că patronul echipei, board-ul de acolo și suporterii îl apreciază pe Ianis și abia așteaptă să revină. Este strict o problemă de antrenor. Dacă va pleca antrenorul, cu siguranță că Ianis va începe să joace. Convocarea lui la echipa națională mi se pare corectă. Ilie Dumitrescu: dacă nea Puiu îl scotea și nu mai juca cu Argentina… Când ai jucători emblematici trebuie să simți lucrurile și să le întinzi o mână de ajutor când trebuie, nu când toate sunt roz. Nu știu dacă va fi pe teren sau pe bancă, dar eu cred că Edi Iordănescu a procedat corect”, a declarat Florin Prunea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER