Florin Prunea nu înțelege de ce Mircea Rednic are în continuare susținerea fanilor lui Dinamo, în condițiile în care roș-albii au pierdut și cu Clinceni, scor 0-1.
Invitat la ProSport Live, fostul mare portar și-a adus aminte de perioadele în care tehnicienii antrenau sub o presiune teribilă în „Ștefan cel Mare”.
Dinamo este pe penultimul loc în Liga 1, iar suflarea din „Ștefan cel Mare” nu mai suportă umilințe de genul înfrângerii cu ”lanterna roșie”, Clinceni, scor 0-1. Unul dintre principalele motive ale lipsei de performanță este ruptura dintre antrenorul Mircea Rednic și liderii vestiarului dinamovist.
Florin Prunea crede că Mircea Rednic se bucură în continuare de o susținere incredibilă, fiind dorit pe bancă în mod special de fanii din DDB și de Nicolae Badea.
„Suporteri ăștia, jos pălăria, dar au fost antrenori care au pierdut două-trei jocuri și au fost fugăriți. El (n.n. Mircea Rednic) se bucură de o susținere fantastică, plecând de la domnul Badea, DDB și așa mai departe. Tot timpul mă consult cu jucătorii, dar asta nu înseamnă că nu țin cu antrenorul. Ei trebuie să își vadă de joc”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
La ședința din această seară participă antrenorul Mircea Rednic, administratorul special Iuliu Mureșan, administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu, reprezentanți ai suporterilor DDB, Gheorghe Nițu (poreclit ”Tata Nițu”) și Marian Iuhasz.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER