Florin Prunea, fostul mare portar al lui Dinamo și al României, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre plecarea lui Florin Bratu de la echipa națională de tineret.
Recent, contractul lui Florin Bratu cu Federația Română de Fotbal s-a încheiat, iar în locul său la echipa națională de tineret a fost numit Emil Săndoi, fostul antrenor al Chindiei Târgoviște.
Florin Prunea este de părere că, încă de la început, Florin Bratu nu trebuia să fie numit în funcția de selecționer al reprezentativei de tineret.
Florin Prunea a conturat portretul selecționerului potrivit pentru echipa națională de tineret.
„Mutu și Rădoi sunt doi selecționeri care au confirmat la U21. Bratu nu avea ce să caute aici, trebuie să te recomande ceva când ajungi aici. Rezultatele au fost sub orice critică la echipele lui Bratu. S-a greșit cu numirea lui. Eu cred că a fost o numire bazată pe prietenie, nu pe fotbal.
A fost o mizerie (n.r. contractul oferit de FRF de 1 an, plus încă unul), nu te comporți așa cu un antrenor și nu e prima dată. Ei trebuia să vină cu niște capete după rezultatele de la U20, U21, de la seniori. Bratu nu avea ce să caute acolo, dar măcar ajută-l și susține-l dacă l-ai pus acolo”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
„Sunt fericit pentru că am avut onoarea de a reprezenta din nou România. Este foarte greu de reprodus în cuvinte emoţia şi energia pe care o ai atunci când ţi se cântă imnul României. Am avut parte de un drum şi o experienţă frumoasă, cu care mă voi mândri mereu. Le mulţumesc jucătorilor pentru cum au răspuns prezent la convocări şi de modul în care am lucrat împreună. Avem o generaţie extraordinară, cu foarte mult potenţial, şi care cred că ne va reprezenta cu succes la turneul final” – Florin Bratu, după despărțirea de naționala de tineret
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER