Florin Prunea dă de pământ cu Plamen Iliev, portarul lui Dinamo: „Este inacceptabil! Ce înseamnă asta? Îmi iau jucăriile și plec?” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Florin Prunea, fostul mare portar și fost manager general la Dinamo, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre Plamen Iliev, portarul bulgar în vârstă de 30 de ani al „câinilor”.
Atât Plamen Iliev, cât și Steliano Filip, fundașul stânga în vârstă de 27 de ani al lui Dinamo, au anunțat că vor să plece de la gruparea din „Ștefan cel Mare” și au cerut conducerii să fie declarați liberi de contract.
Administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, s-a arătat deranjat de atitudinea celor doi jucători și a anunțat că va lua măsuri disciplinare.
Florin Prunea, critici pentru Plamen Iliev, portarul lui Dinamo
Florin Prunea l-a criticat dur pe portarul Plamen Iliev și i-a dat dreptate lui Iuliu Mureșan în acest caz. Fostul mare portar l-a „înțepat” și pe Steliano Filip, jucător care a acordat recent un interviu în exclusivitate pentru ProSport și a anunțat că nu mai vrea să rămână la Dinamo, motivând prin faptul că este extenuat psihic.
„Iliev este o surpriză neplăcută pentru mine! Este inacceptabil comportamentul unui asemenea jucător. El a jucat la un anumit nivel, a jucat la echipa națională, a fost în Champions League.
Sunt de acord cu domnul Mureșan, cu toate că i-am luat apărarea lui Iliev. Ce înseamnă asta? Îmi iau jucăriile și plec? Să lase copilăriile, să nu se mai alinte și să dea drumul la treabă. Și el, și Steliano”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Sosit în „Ștefan cel Mare” în toamna anului trecut, Plamen Iliev mai are contract cu Dinamo până în vara acestui an.
- 10 meciuri a jucat Plamen Iliev pentru Dinamo, în actuala ediție a Ligii 1.
- 800 de mii de euro este cota de piață a lui Plamen Iliev, potrivit Transfermarkt.
- 4 trofee are Plamen Iliev în palmares: trei titluri de campion al Bulgariei și o Supercupă a Bulgariei, toate cu Ludogorets.