Florin Prunea, fostul mare portar al echipei naționale de fotbal a României, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a dezvăluit de ce a eșuat întâlnirea dintre Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, și Gheorghe Hagi, antrenorul de la Farul Constanța.
Recent, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a avut o întâlnire cu Gheorghe Hagi, însă antrenorul Farului a refuzat să preia funcția de selecționer, pe motiv că vrea să își continue proiectul de la Constanța.
Florin Prunea este de părere că această întâlnire a eșuat, pentru că Gheorghe Hagi a pus niște condiții pe care președintele Federației Române de Fotbal nu a fost dispus să le accepte.
Fostul mare portar al României și al lui Dinamo a făcut referire la faptul că Gheorghe Hagi ar dori să își aducă propriul staff cu care să colaboreze la prima reprezentativă, pentru a evita implicarea celor din conducerea Federației Române de Fotbal în treburile selecționerului, cum ar fi convocarea jucătorilor.
„Cred cu tărie că Hagi a pus niște condiții, unele dintre condițiile pe care le-a pus a fost să aducă niște oameni cu care să lucreze profesionist. Fără niciun interes, fără convocări… v-a spus Marcel Pușcaș cât era convocarea.
Cu Hagi nu poți să faci așa ceva. Asta cu școala e o prostie. Credeți voi că intră un jucător la Hagi în fața altuia care e valoros?!”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Tot în cadrul emisiunii ProSport Live, Florin Prunea a explicat că Hagi este dator cu niște explicații cu privire la întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Federației Române de Fotbal și refuzul de a prelua echipa națională a României.
„Eu cred că Gică trebuie să lămurească această problemă pentru că el a ieșit cel mai șifonat și trebuie să vină cu explicații. Toată lumea l-a cerut și îl cere în continuare, e omul care poate reconstrui. El îi cunoaște pe copiii ăia și cum se mișcă și cum respiră. El trebuie să o lămurească, sunt convins că o va face”, a mai spus Florin Prunea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER