Florin Prunea, fostul portar al lui Dinamo și fost președinte de club în Liga 1, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre scandalul iscat la CFR Cluj, avându-i în prim plan pe Denis Alibec și Alex Chipciu.
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, în minutul 70 al meciului dintre CFR Cluj și Academica Clinceni, Denis Alibec s-a ridicat de pe banca de rezerve și a plecat direct acasă, după ce i-a reproșat lui Dan Petrescu faptul că el ar trebui să joace mai mult.
În ceea ce îl privește pe Alex Chipciu, acesta s-ar fi luat la bătaie cu Rachid Bouhenna.
Florin Prunea condamnă comportamentul celor doi fotbaliști, însă crede că Dan Petrescu îi va ierta, după ce aceștia își vor ispăși pedeapsa.
„Sunt jucători cu personalitate. Toate evenimentele care se întâmplă la CFR Cluj pleacă de la jucătorii nemulțumiți: Chipciu, Alibec. Aici, ei trebuie să înțeleagă că la salariile pe care le primesc, trebuie să se supună deciziilor lui Dan Petrescu. Îl știm cu toții pe Dan Petrescu că nu face niciun fel de rabat de la nimic. La el joacă cine se antrenează și cine își vede de treabă. Nu poți să spui de Dan Petrescu că favorizează vreun jucător. Când ai jucători ca Alibec și Chipciu, ți-i asumi ca antrenor când calcă pe bec. Eu sunt convins că nu e prima dată. De Chipciu, dacă nu mă înșel, am mai auzit ceva acum două luni. E a doua oară. Vor plăti. Astea sunt chestiuni ce țin de interiorul clubului.
Și eu prefer să am jucători pe care să îi văd că sunt nemulțumiți că stau pe bancă, înseamnă că îi preocupă lucurul ăsta. O să se antreneze și mai bine să intre, dar toate au o limită. Până la limita asta înseamnă să te iei la bătaie cu colegii tăi sau să ai probleme de genul ăsta cu antrenorul, să pleci de pe bancă în timpul meciului. Cu siguranță că va plăti, dar eu cred că atât Petrescu, cât și Cristi Balaj (n.r. președintele lui CFR Cluj) sunt oameni care vor rezolva aceste probleme.
Alibec este împrumutat. El probabil că la vară va pleca. Sigur că toată lumea aștepta mai mult de la Alibec la CFR. De aia s-a făcut și un sacrificiu financiar pentru a fi împrumutat. Dar, din păcate, uite că Alibec a pierdut prin comportamentul ăsta vizavi de grup. Peste tot au fost aceste probleme, cu datul lui din mâini așa și cu felul lui de a fi. El a pierdut mult și îmi pare rău de el, pentru că are niște calități fantastice.
Depinde numai și numai de el. Păcat de calitățile lui fizice. Nu mulți sunt așa. E și puternic, și tehnic, scoate om din joc, execuție fantastică. Eu cred că va învăța din această chestiune. Petrescu nu e un om ranchiunos, să știți”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
„E posibil, pentru că el e un om care a rămas aproape tuturor dator în această carieră fără să îl afecteze. Problema nu e dacă eu îți sunt dator ție sau tu mie. Problema e să conștientizăm și să reparăm cât mai elegant această situație. Se poate întâmpla să îți rămân dator, dar eu trebuie să repar. Pentru fotbalul mare, eu cred că Alibec e pierdut”, a spus și Marius Mitran, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER