Florin Prunea, fostul mare portar și fost manager general la Dinamo, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre declarațiile antrenorului Flavius Stoican făcute după înfrângerea cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
Dinamo București și Sepsi Sfântu Gheorghe s-au întâlnit marți, în cadrul etapei cu numărul 29 din Liga 1, pe Stadionul Dinamo, din „Ștefan cel Mare”, iar covăsnenii s-au impus cu scorul de 3-1, după golurile marcate de către Ștefănescu, în minutul 11, Ninaj, în minutul 52, respectiv Ashkovski, în minutul 90+4. Pentru Dinamo a marcat Patriche, în minutul 45+3.
Florin Prunea s-a arătat deranjat de faptul că Flavius Stoican vorbește despre lucruri administrative în loc să își vadă de partea tehnică.
„Are o relaxare pe care i-o dă ceea ce s-a întâmplat cu Mediașul și cu Clinceniul, pentru că e clar că aceste două echipe nu mai au cum să țină pasul. Dar, pe de altă parte, și mie mi se pare că este cam relaxat și vorbește el de acțiuni… Eu îi recomand să își vadă de echipă și să lase aceste probleme cu acțiunile și cu tot ce mai este pe acolo în treaba conducerii și să se focuseze strict pe ce are de făcut, pentru că eu cred că are o grămadă de treabă de făcut acolo.
Că lumea mai comentează și că i-a strigat demisia după joc… Asta este viața. Când nu ai rezultate și pierzi de maniera asta e normal. Când vii după Mircea Rednic, un nume, e normal… Eu îi recomand așa, dacă vrea să mă asculte bine, dacă nu, este treaba lui. Să își vadă de echipă că are multă treabă acolo și să lase pe cei care comentează că Dinamo are suporteri mulți. Și eu mai comentez”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER