E surprins de numirea lui Adrian Mutu la Rapid: „E ciudată!”. De ce trebuia ales Marius Șumudică | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Florin Prunea, fostul mare portar și fost manager general la Dinamo, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre înlocuirea lui Mihai Iosif cu Adrian Mutu pe banca tehnică a Rapid.

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Mihai Iosif a părăsit grupul de WhatsApp al echipei, în cursul zilei de miercuri, iar la scurt timp Rapid a anunțat despărțirea de antrenor și l-a prezentat oficial pe Adrian Mutu.

Florin Prunea are cuvinte de laudă la adresa lui Adrian Mutu, mai ales după ce a auzit primele declarații făcute de către „Briliant” ca antrenor al Rapidului, însă s-a arătat surprins de această decizie a conducerii giuleștene.

Florin Prunea, surprins de numirea lui Adrian Mutu la Rapid

Florin Prunea consideră că Marius Șumudică era cel mai îndreptățit să îl înlocuiască pe Mihai Iosif la Rapid și nu doar pentru că este un rapidist pursânge, ci și pentru că, spune el, este printre primii șase cei mai buni antrenori din România.

„Adi Mutu este un băiat deștept, știe să vorbească foarte bine, foarte frumos. Ciudată numirea, din punctul meu de vedere. Nu mă așteptam, în primul rând, ca el să accepte să se ducă la Rapid și niciodată în viața mea nu credeam că o să trăiesc clipa ca Șumudică, Pancu, Bogdan Andone, Adrian Iencsi…Nu li se dă o șansă să antreneze și ei Rapidul în Liga 1.

Șumudică, din punctul meu de vedere, este în primii șase antrenori din România. Dacă îl ai pe Șumudică pe liber și nici măcar nu îl ofertezi… Este o numire ciudată și bănuiesc că și suporterii și-au dat OK-ul”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

Publicat: 03 03. 2022, 16:26