Fostul căpitan al roș-albaștrilor îi cere lui Gigi Becali să îl transfere pe Louis Munteanu la FCSB: „E cea mai bună opțiune!”. VIDEO
This browser does not support the video element.
Un fost căpitan de la FCSB îl încurajează pe Gigi Becali să îl transfere pe Louis Munteanu la formația „roș-albastră”.
Atacantul celor de la Farul Constanța se află în atenția celor de la FCSB, dar și a Rapidului. Cele două echipe ar fi dispuse să plătească pentru semnătura sa.
Gigi Becali, încurajat de fostul său căpitan să insiste pentru transferul lui Louis Munteanu la FCSB: „E cea mai bună opțiune!”
Alexandru Bourceanu l-a lăudat pe Louis Munteanu și consideră că tânărul „marinarilor” este cea mai bună achiziție pe care FCSB o poate face pentru postul de atacant. Fostul internațional consideră că jucătorul celor de la Farul Constanța ar fi o achiziție bună atât pe plan sportiv, cât și financiar.
„Excelent (n.r. Louis Munteanu la FCSB)! Cea mai bună variantă. E foarte greu să aduci un atacant de valoarea lui și să fie român. Să aduci un atacant străin de valoarea lui și de vârsta lui, cu potențialul lui de a ajuta echipa și de aduce bani în club, ar costa mult și ar avea un salariu, probabil, mult mai mare. Nu știu cât ar primi, dar, cu siguranță, un atacant de valoarea lui ar fi plătit cu mulți bani. Cred că este cea mai bună opțiune pentru ei”, a spus Alex Bourceanu, la ProSport Live.
- Louis Munteanu a jucat 29 de meciuri în acest sezon, a marcat opt goluri și a oferit trei pase decisive.
- 1.5 milioane de euro este cota de piață a „vârfului” împrumutat de la Fiorentina, potrivit Transfermarkt.
Gigi Becali și-a arătat interesul pentru Louis Munteanu
În urma prestațiilor pe care Louis Munteanu le-a avut la Farul Constanța, Gigi Becali a declarat că este interesat de serviciile tânărului atacant. Mai mult, latifundiarul din Pipera l-a contactat pe Gică Hagi pentru a obține aprobarea de a înainta o ofertă către Fiorentina, clubul de care aparține fotbalistul.
„L-am sunat acum două săptămâni pe Gică, după meciul Farului cu Craiova, când a avut el multe ocazii. Dar nu mi-a răspuns. O să vorbesc cu Gică. Eu nu pot să fac ceva cu Louis Munteanu fără aprobarea lui Gică. Că ăla e al lui, chiar dacă ține de Fiorentina. E al lui Gică, el l-a făcut. Nu pot să negociez fără aprobarea lui Gică. Așa e moral, așa e etica prieteniei. Sunt legi nescrise.
Mie îmi place de Louis, dar trebuie să vorbesc cu Gică. Trebuie ca el să-mi dea voie să vorbesc cu Fiorentina. Eu voiam să fac așa, să-i spun lui Hagi: «Să-l iei tu și să dau eu banii. Tu să-l iei și să mi-l dai mie împrumut. Dacă negociez eu, Fiorentina cere mulți bani. Dacă îl vrei tu, Fiorentina nu cere mult». Farului i-ar cere un milion, iar mie vreo două milioane. Nu mi-a răspuns Hagi, dar mai vedem. O să-l iau pe Munteanu, dacă vrea Gică. Așa e. Știi ce îmi convine cel mai mult la Munteanu? Că e tânăr. E singurul atacant din România”, a spus Gigi Becali, în februarie, potrivit Fanatik.