Fostul conducător de la Steaua, anunț bombă pentru clubul din Ghencea: „Dacă o asociezi cu o altă entitate, rezultă o societate nouă! Trebuie înscrisă la AMFB, ca Rapidul!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

În direct la ProSport Live, Marcel Pușcaș, fost președinte la Steaua în perioada 1996-1998, adică exact atunci când s-a făcut trecerea clubului roș-albastru de la CSA la AFC-ul lui Viorel Păunescu, a făcut un anunț care are menirea de a pune din nou sub semnul întrebării proiectul derulat în prezent la echipa din Ghencea, antrenată de Daniel Oprița, care evoluează în Liga 2.

Marcel Pușcaș, fostul conducător de la Steaua, anunț bombă pentru clubul din Ghencea: „Dacă o asociezi cu o altă entitate, rezultă o societate nouă!”

După ce a explicat de ce a fost nevoie ca Steaua să treacă la o structură privată la acel moment, Marcel Pușcaș a spus că, dacă echipa roș-albastră se va asocia cu o altă entitate, în scopul obținerii dreptului la promovare în Superliga, așa cum se caută în această perioadă, atunci ar rezulta o nouă societate, care, conform regulamentelor în vigoare, ar trebui să fie înscrisă în Asociația Municipală de Fotbal din București, AMFB, adică să meargă din nou în Liga 4.

„I-am încurcat într-adevăr, trebuia să rămânem să alimentăm tot clubul, vreo 26 de secții, trebuia pentru o minge vreo 7 semnături. M-am dus la UEFA cu mașina mea, că nu puteam să mă duc cu Dacia veche a clubului. Ce sponsori să aduci? Cum să ia cadrele militare premii? Era interzis, ordin al ministrului. Foarte multe birocrații, era desuetă deja situația. Nu mai rămăseseră decât la ruși cluburi departamentele și în Ungaria. Nu mai avea niciun sens.

O să vă spun un secret. Am asistat acum vreo două-trei săptămâni la marile dezbateri Dâncu versus Talpan. Nimeni nu a spus, ce facem dacă asociază Romtehnica cu echipa de fotbal Steaua București? Eu am lucrat în clubul ăla, știu cum stau lucrurile într-o unitate militară sportivă. Dacă extragi o secție de acolo și o asociezi cu un privat, rezultă un SC, societate nouă.

O nouă entitate trebuie băgată la AMFB, corect? Așa s-a întâmplat, și cu Rapidul. Scoți secția de fotbal, o asociezi cu o altă entitate, e o nouă entitate juridică, trebuie la AMFB. Domnul Talpan omite asta. Cum o rezolvăm? Sunt niște inepții lucrurile propuse. Ca să ajungă o unitate militară în fotbalul profesionist și eventual să ajungă și în vreo competiție europeană, suntem de râsul Europei. Domnul Dâncu, ce pot să spun? Ca mulți politicieni români. Merg afară și în loc să copieze care e structura a orice, îi trimiți boi, cum se zice, și vine vacă.

Suntem oropsiți pentru că am avut asemenea conducători, în 33 de ani nu au făcut pașii necesari, cum au făcut ungurii, polonezii. Domnul Dâncu și colegii dânsului ar trebui să vadă cum e cu fiscalitatea, să îi ajute pe Mititelu, Rotaru și Becali”, a spus Marcel Pușcaș, la ProSport Live.

 

 

Publicat: 03 05. 2023, 23:42