Ionuț Rada (40 de ani), fost fundaș central la FCSB și CFR Cluj, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a analizat victoria roș-albaștrilor pe terenul campioanei.
Meciul dintre CFR Cluj și FCSB s-a disputat duminică seară, în Gruia, în cadrul etapei cu numărul 24 din Superliga, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Malcom Edjouma, în minutul 88.
Ionuț Rada a analizat această partidă și a recunoscut că nu se aștepta la un asemenea joc. Acesta a dat de înțeles că nu se aștepta ca CFR Cluj să piardă în fața rivalei FCSB.
„A fost un meci neașteptat, mă așteptam ca CFR să înceapă tare. Ținând cont de cum s-a terminat FCSB – Farul, mă gândeam că o să vină peste FCSB. Au fost două reprize diferite, FCSB a ținut bine ritmul, chiar dacă în repriza a doua CFR a avut ocaziile mai clare. FCSB a reușit un meci neașteptat, pentru că știm ce probleme are în apărare, vine după o perioadă în care a primit multe goluri și mă așteptam ca CFR să impună ritmul. Un gol atipic pentru CFR Cluj, primit pe final de o apărare care mereu este lăudată”, a spus Ionuț Rada, la ProSport Live.
Prezent în studioul ProSport Live, Florin Prunea a explicat de ce FCSB a meritat victoria pe terenul campioanei CFR Cluj.
„A meritat acest succes pentru că a jucat la victorie. Am rămas impresionat de defensiva lui FCSB. Iulian Cristea a făcut o partidă perfectă după atât timp. Îmi era frică aici în dreapta, el cu Sorescu – unde este cel mai bun jucător de la CFR, Krasniqi, vor fi probleme, dar uite că nu au fost. Cei doi au jucat din punct de vedere tactic ceas! Nu mai spun de Olaru, care aleargă la mijlocul terenului. Nu m-am așteptat ca FCSB să atace atât de mult în acest derby”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
După această victorie, FCSB a acumulat 44 de puncte și se află pe locul 4 în clasamentul din Superliga, la șase puncte în spatele liderului CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER