Președintele de la Rapid, Daniel Niculae (39 de ani) a fost lăudat de fostul mare atacant din Generația de Aur Viorel Moldovan (49 de ani).
Invitat în studioul ProSport Live, Viorel Moldovan a vorbit despre situația de la Rapid, fiind impresionat în primul rând de activitatea președintelui Daniel Niculae.
Fostul component al Generației de Aur este de părere că „Nico” reușește să gestioneze foarte bine lucrurile la clubul de lângă Podul Grant, aflat în prezent pe prima poziție din play-out-ul Ligii 1. Meritele acestuia sunt cu atât mai mari, cu cât fanii giuleștenilor sunt recunoscuți pentru presiunea pe care o pun pe umerii jucătorilor și ai conducătorilor de lângă Podul Grant.
Viorel Moldovan a aplaudat activitatea lui Daniel Niculae la Rapid. Antrenorul spune că președintele giuleștenilor manageriază excelent lucrurile la echipa de lângă Podul Grant.
Invitatul ProSport Live este de părere că meritele oficialului Rapidului sunt cu atât mai însemnate, cu cât presiunea pusă de suporteri este una foarte mare.
„La Rapid, trebuie să luăm în seamă foarte mult vocea tribunei. Ușor nu este cu suporterii, dar acolo cred că a fost o situație mai complicată vizavi de Eduard Stăncioiu. În viață, este important, indiferent unde joci… s-a declarat stelist, nu trebuie confundate lucrurile, dar la Rapid e complicat. Să nu le amestecăm.
Pentru mine este surprinzător de interesant modul în care Daniel Niculae gestionează situația la Rapid. E greu. Azi ai o dispută, dar mâine te împaci.
Să știți că realizează foarte repede aspectele și imediat se pot schimba lucrurile, pozitiv sau negativ”, a declarat Viorel Moldovan în cadrul emisiunii ProSport Live.
Fostul mare atacant al Generației de Aur a îmbrăcat tricoul Rapidului între 2006 și 2007, când echipa a reușit să ajungă până în sferturile de finală ale Cupei UEFA – actuala Europa League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER