Fostul președinte de la Rapid anunță supremația echipelor din Cluj în play-off: „O să fie bătaie mare”. EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Echipele din Cluj l-au convins pe fostul președinte de la Rapid că vor avea un cuvânt de spus în play-off-ul din Superliga, iar pentru celelalte locuri va fi bătaie mare.
Universitatea Cluj este liderul surpriză din acest debut de campionat, în timp ce CFR Cluj ocupă poziția a cincea, dar este într-o formă foarte bună reușind să adune cinci victorii în toate competițiile fără să primeacă niciun gol. Dinu Gheorghe a declarat la ProSport Live că anul acesta ambele formații din Cluj vor ajunge în play-off.
Dinu Gheorghe, despre dominația Clujului în Superliga: „Va fi bătălie mare”
Fostul președinte de la Rapid a anunțat ce echipe crede că vor avea șanse să prindă play-off-ul și cine se va lupta pentru locurile rămase libere. Pe Dinu Gheorghe l-a convins evoluția echipei lui Neluțu Sabău și o vede pe U Cluj în play-off, alături de vicecampioana sezonului trecut, CFR Cluj.
De asemenea, nu crede că FCSB sau Universitatea Craiova vor lipsi din play-off, iar pentru celelalte două locuri rămase libere se vor lupta Farul, Rapid, Oțelul și Sepsi.
Cred că anul ăsta Clujul va merge cu două echipe în play-off. Atât CFR cât și U Cluj vor fi prezente în play-off. Mai departe se pare că o să fie bătaie mare pentru două locuri care rămân disponibile, după ce adăugăm FCSB și Craiova la cele care au dreptul să spere, să creadă și cum se vede vor ajunge și ele în play-off. Va fi bătălie mare pentru cele două locuri. Farul, Rapid, Oțelul e o nucă tare, e o echipă greu de bătut și va creea multe probleme. Sepsi, dacă vor reveni repede în acest moment fiindcă echipa e într-o cădere ușoară și dacă va continua încă 2-3 etape cu un joc modest, nu vor mai avea pretenții” – Dinu Gheorghe la Prosport Live.
Salt uriaș pentru U Cluj din Liga 4 pe primul loc în Superliga
Universitatea Cluj a avut o ascensiune fabuloasă în ultimii ani. Dacă în toamna anului 2016 se lupta în Liga 4 cu formații precum AS Viile Dejului sau Unirea Tritenii de Jos, acum clujenii se luptă pentru titlu cu granzii din Superliga.
Radu Constantea este președintele clubului și omul care a luat echipa de la 0, atunci când avea doar 32 de ani. Performanța realizată în doar opt ani este remarcabilă, dat fiind faptul că în ultimele două sezoane U Cluj a fost aproape să cucerească Cupa României și a pierdut „la mustață” calificarea în cupele europene.
Clubul se află undeva la 60% din potențial. Ca să trecem la următorul nivel e nevoie de investiții în infrastructură. Ne gândim la o investiție în propria noastră bază sportivă și să încercăm să creștem veniturile din sponsorizări și bilete. De asemenea, căutăm asociați privați care să ni se alăture pentru a ne îndeplini următoarele obiective, a declarat Radu Constantea.