Emilian Hulubei, despre litigiile din România: „Suntem sufocați de prea multe conflicte între jucători și cluburi” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Invitat la ProSport Live, Emilian Hulubei a vorbit despre multele litigii apărute în fotbalul românesc.
Președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori a dezvăluit că sindicatul este „sufocat” de multele conflicte apărute între oamenii de fotbal.
Mai mult, Emilian Hulubei a anunțat cum ar trebui să se remedieze această situație.
Emilian Hulubei: „Suntem sufocați de prea multe conflicte între jucători și cluburi”
Oficialul AFAN consideră că ar trebui să existe anumite programe de educare, prin care ar trebui să se învețe momentul în care se raportează un abuz.
„Fotbaliștii ne percep ca pe o casă de avocatură, dar rolul sindicatului nu este ăsta. Suntem sufocați de prea multe litigii, suntem sufocați de prea multe conflicte între jucători și cluburi, impresari, tot felul de entități, încât nu avem timp să facem. Ar trebui făcute niște programe de educare, să știe când să raporteze un abuz. S-au făcut niște linii speciale pentru fonduri europene și sper să găsim oameni care să facă aceste cursuri de la copii și juniori până la nivel de seniori în România”, a spus Emilian Hulubei, la ProSport Live.
„Au fost discuții și s-a consituit un grup de lucru pentru a monitoriza echipele din Liga 1 ca să nu ne mai trezim cu cazuri de genul Gaz Metan Mediaș sau Clinceni. Dar dacă nu se vor aplica niște sancțiuni, acest grup de lucru va fi doar informativ sau de prevenție. Când se vor impune niște sancțiuni, dacă ai 3 luni de datorii, o să ai 10 zile ca să le plătești. Dacă monitorizezi din 3 în 3 luni, să facă dovada că au plătit lunile monitorizate, dacă nu, au 10 zile maxim să le plătească. Dacă nu achită, se începe cu depunctarea”, a mai spus Emilian Hulubei.