În direct la ProSport Live, Florin Prunea a dezvăluit cine este fotbalistul român care a fost primit ca un rege la noua sa echipă, una din România, în urmă cu ceva timp, când s-a făcut mutarea respectivă.
Este vorba despre Dan Nistor, mijlocașul central în prezent în vârstă de 35 de ani de la Universitatea Cluj, cel care în ianuarie 2020 s-a transferat de la Dinamo la Universitatea Craiova în schimbul unei sume situate în jurul valorii de 200.000 de euro.
Atunci, fotbalistul a fost considerat „trădător” de către unii dintre fanii ai „câinilor”, dar fostul portar, care era președintele clubului din „Ștefan cel Mare” la acel moment, susține că acesta nu a dorit să plece atunci din „Groapă” și lasă de înțeles că mai degrabă a fost constrâns să o facă.
De asemenea, Prunea a dezvăluit și modul în care s-au comportat cei de la Universitatea Craiova cu Nistor la acea vreme, aspect care ar fi cântărit decisiv la hotărârea luată de el. În plus, conform spuselor fostului component al „Generației de Aur”, la scurt timp mijlocașul central s-a felicitat pentru decizia luată.
„El nu a vrut să plece (n.r. de la Dinamo). S-a dus la Craiova, m-a sunat și mi-a spus «Cum m-au primit oamenii ăștia nu m-a primit nimeni. Parcă eram Maradona, m-au primit extraordinar, 12 oameni, m-au invitat la masă, patronul echipei, Rotaru, cu toți, Cârțu, și când am văzut ce era într-o pungă m-am speriat».
Dar el nu vrut să plece, îți spun sută la sută. Mult la semnătură, mult cașcaval, da. După două-trei zile zicea «Am trecut degeaba prin viața asta, am ajuns și eu acum la un club…». Că el s-a mai chinuit, și pe la Tg. Jiu, a avut neșansa să joace la un nivel bun, dar la nivel financiar s-a ales cu foarte puțin”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER