Geraldo Alves (40 de ani), fostul fundaș central al lui FCSB, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre actualul antrenor al roș-albaștrilor, Edi Iordănescu.
Fost fotbalist la FCSB în perioada iulie 2010 – august 2012, Geraldo Alves are doar cuvinte de laudă la adresa lui Edi Iordănescu, declarându-se chiar fanul antrenorului român.
Totuși, portughezul îl avertizează pe Edi Iordănescu cu privire la implicarea lui Gigi Becali la echipă.
Geraldo Alves a oferit exemplul lui Victor Pițurcă, de pe vremea când acesta era antrenor la FCSB, și nici măcar fostul selecționer nu a reușit să se impună pentru o perioadă mai lungă de timp în fața patronului Gigi Becali.
„Mult mai bine acum cu Edi Iordănescu. Se vede că au principii, ordine în echipă. Venirea lui Keșeru e un plus, un killer, are maturitate. Și venirea lui Vinicius a adus un plus în apărare.
Eu când am venit în România, domnul Pițurcă m-a luat. Și avea în contract să nu vorbească Gigi Becali și tot nu a reușit. Se vede foarte clar diferența între o echipă care are un antrenor adevărat și una…
Eu sunt fan al lui Edi Iordănescu, l-am prins când era secundul lui Ilie Dumitrescu”, a spus Geraldo Alves, la ProSport Live.
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Edi Iordănescu și Gigi Becali ar fi intrat în conflict și antrenorul și-ar fi anunțat apropiații că are de gând să plece de la FCSB în iarnă.
Antrenorul ar fi deranjat de comentariile făcute de către Gigi Becali, după ce patronul a spus că nu se vede încă mâna lui Edi Iordănescu la echipă și că vrea ca echipa să facă spectacol în Liga 1, în ciuda faptului că FCSB are cinci victorii consecutive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER