Gheorghe Mustață, liderul suporterilor lui FCSB, a intervenit telefonic în cadrul emisiunii ProSport Live și a anunțat că va vorbi cu patronul Gigi Becali despre transferuri.
După ce FCSB a pierdut din nou titlul de campioană în favoarea lui CFR Cluj, Gheorghe Mustață a dat de înțeles că suporterii s-au resemnat, dar îi cer lui Gigi Becali să întărească echipa pentru sezonul viitor.
Un atacant și un fundaș cere liderul Peluzei Nord pentru campania de transferuri din această vară.
Mai mult decât atât, Gheorghe Mustață a dat de înțeles că FCSB ar avea de câștigat dacă Gigi Becali l-ar lăsa pe Toni Petrea, în sezonul viitor, să își facă treaba după propria filosofie.
„N-am mai vorbit cu patronul Becali de la discuțiile pe care le-am avut. Noi sperăm că de când am închis acel conflict cu conducerea să îl convingem pe domnul Becali să mai aducă un jucător sau doi lângă acești copii și anul viitor să defilăm în campionat. Cred că vom avea o discuție în perioada următoare.
Problema în acest sezon a fost legată de instabilitatea de la echipă. Gigi a înțeles mai târziu că nu trebuie să se bage la echipă. După o discuție cu domnul Petrea am înțeles mesajul pe care mi l-a transmis la momentul respectiv. Și suporterii au avut o întâlnire cu echipa înaintea meciului cu CFR Cluj.
Asta e, nu-i niciun fel de problemă că am pierdut acum campionatul. Puteam să îl pierdem acum 3-4 etape.
Domnul Gigi Becali trebuie să înțeleagă că e singur împotriva tuturor. Sper să fi înțeles acum și să facă o echipă puternică. Părerea mea e că ar mai trebui un fundaș și un atacant. Eu vă spun că dacă Toni Petrea e lăsat să lucreze…”, a spus Gheorghe Mustață, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER