Gheorghe Mustață, liderul fanilor celor de la FCSB, a anunțat că suporterii lui CSA Steaua ar putea să susțină în viitor formația patronată acum de Gigi Becali.
Suporterii steliști s-au scindat după momentul când juristul Florin Talpan a obținut, în justiție, interzicerea posibilității ca Gigi Becali să se mai folosească de numele și însemnele formației roș-albastre.
Cu toate acestea, liderul galeriei lui FCSB, Gheorghe Mustață, este de părere că fanii care au ales să o susțină pe CSA ar urma să revină instant la sentimente mai bune față de vicecampioană, însă numai dacă se va îndeplini o condiție esențială.
Gheorghe Mustață are certitudinea că fanii lui CSA Steaua ar urma să li se alăture celor ai lui FCSB în cazul în care Gigi Becali nu ar mai fi la cârma vicecampioanei României.
Liderul suporterilor formației din Superliga este convins că oamenii care au ales să susțină echipa clubului din Bd. Ghencea au făcut acest lucru în primul rând din cauza patronului de la FCSB, cu care nu se identificau.
Gheorghe Mustață a precizat că o echipă poate fi deposedată de nume, palmares și însemne, însă niciodată de suporteri, care nu ar ține cont de hotărârile justiției și ar face alegerile cu sufletul.
„Faptul că suporterii de la CSA îl înjură pe Gigi și în momentul ăsta înseamnă că e o virgulă și la ei. Dacă Gigi nu ar mai fi patron, ia să vedeți că ar veni înapoi. Unde te-ai dus cu Steaua? Nu poți tu să vii să iei suporterii. Orice iei de la o echipă… Ia-i ce vrei tu, suporterii nu poți să i-i iei. Nu poți!”, a declarat Gheorghe Mustață, prezent în studioul emisiunii ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER