Gheorghe Mustață, liderul suporterilor echipei FCSB, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și l-a atacat pe patronul Gigi Becali.
După ce l-a dat afară pe Edi Iordănescu, Gigi Becali a intrat în conflict cu suporterii echipei și, în special, cu Gheorghe Mustață.
Totuși, liderul Peluzei Nord îl atacă dur pe patronul echipei FCSB, spunându-i că roș-albaștrii nu au câștigat niciun titlu de campioni de când Gigi Becali a ieșit din închisoare.
Tototdată, Gheorghe Mustață a ținut să evidențieze meritul suporterilor chiar și în vânzarea celor mai scumpi jucători, Dennis Man, 13 milioane de euro, la Parma, și Vlad Chiricheș, 9.5 milioane de euro, la Tottenham.
„De când s-a întors Gigi Becali s-a mai luat un campionat? Eu când am venit acasă am făcut ceva, am adus peluza înapoi.
Nu mi-a trimis mie banii personal, i-a trimis prin altă persoană, eu nu i-am luat. Le-am zis, luați-i, mă, beți un șpriț. Dar tu să vii acum să scoți ochii. Eu nu l-am trădat cum l-au trădat alții personal.
Nu l-am găsit noi pe el la echipa asta, el ne-a găsit la echipa asta. Eu am venit acasă și am unit forțele și am adus suporterii la echipă.
Dacă noi nu eram, nu mai vindeai pe Man, pe Chiricheș pe atâtea milioane”, a spus Gheorghe Mustață, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER