Farul Constanța a fost învinsă de CFR Cluj în etapa 22 din Superliga, scor 0-3, iar Gică Hagi este avertizat de Dinu Gheorghe.
Dinu Gheorghe a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre partida pierdută de Farul Constanța, iar acesta a atras atenția asupra faptului că jucătorii pe care Gică Hagi a vrut să-i „salveze” au ajuns să îl trădeze în mecurile importante.
„Repriza a doua a fost fără istoric. Nu am crezut că Farul poate continua evoluția slabă din decembrie. În prima repriză au mai fost cât de cât în joc, dar în repriza a doua ce s-a întâmplat e rușinos. Nu mă așteptam să evolueze atât de slab.
Pe Hagi îl trădează jucătorii care ar trebui să îl ajute, și mă refer aici la cei crescuți de el, care au ajuns la 25-26 de ani, au jucat la diverse cluburi – și aici mă refer la Nedelcu. Nu se poate să ai evoluția asta, fără pic de ambiție, de dorință. Băluță tot încearcă. S-a plimbat și el peste tot, la Brighton, la Dinamo Kiev, acum iar la Constanța. Nu reușesc acești tineri să îl ajute, și el le-a dat toată încrederea, aici cred eu că e problema lui. Pe Alibec l-a blocat CFR foarte bine, a înotat puțin, nu a fost în elementul lui”, a spus Dinu Gheorghe pentru ProSport LIVE.
Jurnalistul Daniel Nazare a analizat și el meciul dintre Farul Constanța și CFR iar acesta l-a taxat dur pe Ionuț Larie, cel care a greșit la două dintre cele trei goluri marcate de CFR Cluj.
„Nu a contat posesia superioară a Farului foarte mult, pentru că la Dan Petrescu este acest pragmatism. Ce m-a deranjat cel mai tare a fost la Larie. Niciun duel direct să nu îl câștigi cu adversarul… Mai faci un fault, mai iei un cartonaș galben… Eu cred că mă enervam, îl țineam de tricou, îl împingeam. Faci ceva ca să eviți golul. S-a întâmplat și la primul gol și la al treilea. Mi s-a părut o bătaie de joc în conddițiile în care Gică Hagi ne amenința cu cifrele InStat la Larie, că e cel mai bun fundaș central din campionat” a spus și Daniel Nazare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER