Gică Hagi, antrenorul și patronul formației Farul Constanța, a fost dat de gol de Marcel Pușcaș în cadrul emisiunii ProSport LIVE.
Marcel Pușcaș, directorul executiv al celor de la FC U Craiova, a mers la Constanța pentru meciul pierdut de formația din Bănie cu Farul Constanța, scor 1-0, iar oficialul grupării finanțate de Adrian Mititelu a făcut o descoperire incredibilă.
Marcel Pușcaș a dezvăluit în cadrul emisiunii ProSport LIVE că a discutat cu Pavel Peniu (70 de ani), președintele Academiei de Fotbal Hagi, iar acesta i-a dezvăluit că „Regele” „a încasat în ultimii 7-8 ani vreo 50 de milioane de euro”.
Numai Hagi a încasat în ultimii 7-8 ani vreo 50 de milioane de euro. M-am întâlnit cu Peniu și mi-a spus lucrul ăsta”, a spus Marcel Pușcaș în cadrul emisiunii ProSport LIVE.
Pe parcursul anilor, Gică Hagi a vândut jucători pe zeci de milioane de euro, iar pe listă apar fotbaliști precum Florinel Coman, Dragoș Nedelcu, Adrian Mazilu, Alexi Pitu, Ionuț Vînă, Florin Tănase, Răzvan Marin, Romario Benzar, Eduard Radaslavescu, Ianis Hagi și Louis Munteanu.
Farul Constanța se află pe locul patru în clasamentul din Superliga, cu 36 de puncte, la trei în spatele celor de la CFR Cluj și Rapid și la două în fața Universității Craiova.
În cele 23 de meciuri jucate în sezonul 2023-2024, Farul Constanța a bifat 10 victorii, șase rezultate de egalitate și șapte înfrângeri, iar golaverajul echipei este de 33 de goluri date și 32 primite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER