Gigi Becali a dezvăluit pe ce stadion va juca FCSB meciul cu Dinamo dacă nu ajunge la o înțelegere pentru revenirea în Ghencea: „Altă soluție nu avem!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a dezvăluit pe ce stadion se va disputa derby-ul cu Dinamo în cazul în care negocierile pentru Stadionul Steaua nu ajung la o finalitate.
Gigi Becali a dezvăluit pe ce stadion va juca FCSB meciul cu Dinamo dacă nu ajunge la o înțelegere pentru revenirea în Ghencea
FCSB încă negociază termenii închirierii arenei din Ghencea pentru a putea disputa acolo meciul cu Dinamo, programat sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21:30, în cadrul etapei a doua a noului sezon din Superliga.
În cazul în care FCSB nu va ajunge la o înțelegere cu reprezentanții Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, Gigi Becali susține că meciul cu Dinamo se va disputa pe Stadionul „Arcul de Triumf”.
„(n.r. Dacă nu se rezolvă situația cu Stadionul Steaua, veți juca meciul cu Dinamo pe «Arcul de Triumf»?) Păi, altă soluție nu avem decât «Arcul de Triumf». Ce putem să facem? E păcat! E păcat că milioane de oameni vor să vadă un spectacol frumos. Păcat, dar nu avem ce face. Și le-am și spus: «Bă, Vali, spune-le, mă, că nu au treabă cu mine! Nu am nevoie să bag șicane». Să mă lase să joc meciul ăsta acolo. Mă duc și joc pe Arena Națională. N-am treabă cu ei dacă e liber. Să ne lase să jucăm meciul ăsta că nu avem unde să îl jucăm. Și gata!”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.
Când va primi FCSB un răspuns pentru disputarea meciului cu Dinamo pe Stadionul Steaua
Gigi Becali speră ca negocierile să fie finalizate până marți, 18 iulie, în jurul prânzului.
„(n.r. Cum credeți că evoluează situația legată de meciul FCSB – Dinamo și Stadionul Steaua?) Domn’ Mironică, mi-ați pus o întrebare cam încuietoare. Nu știu ce să răspund. Dacă spun da, îmi doresc din toată inima și am crezut că așa va fi… Dacă spun nu, e posibil să mă înșel. Dacă spun și de ce aș spune nu, ar trebui să spun din culise și nu vreau, pentru că… Adică nu poți… Suntem încă în negocieri și atunci când negociezi cu un om… Trebuie să negociezi cu el, bine, știți despre ce e vorba că sunt lucruri publice făcute, numai că eu încă mai cred totuși că un ordin trebuie executat și mai cred că deși poți să ai ceva cu un om, dar sunt niște lucruri de care depind milioane de oameni aici. Adică eu am văzut astăzi bucurie pe fața oamenilor că jucăm în Ghencea. Nu poți ca stat să administrezi… Statul e o haină care îmbracă națiunea ca să administreze națiunea și bunurile poporului. Adică tu ca stat nu ții cont de părerea poporului și de banii lui, că despre asta e vorba acum… Nu este în regulă.
Și atunci, eu cred că mâine, pe la ora 12, o să știm da sau nu. Până atunci, contează oameni cu greutate în instituțiile statului care vor interveni, care probabil vor vedea că au intrat lucrurile în impas și care vor să intre lucrurile în normal în țara asta”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.