Gigi Becali, contestat dur! Omul care a inițiat campania „Fii patron, nu antrenor!” a răbufnit în direct: „La FCSB domnește haosul! Cine crede că e ceva bine la echipă se înșală amarnic” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Patronul de la FCSB, Gigi Becali, a fost contestat dur de suporterul care a inițiat campania „Fii patron, nu antrenor!”, îndreptată împotriva finanțatorului vicecampioanei României.
Omul din fruntea clubului roș-albastru se implică activ în viața sportivă a echipei, intervenind după bunul plac peste staff-ul tehnic, a cărei principală responsabilitate este să organizeze și să conducă ședințele de pregătire. Acesta este motivul pentru care unul dintre fanii FCSB, cunoscut în mediul virtual drept Hans Gruber, a inițiat campania „Fii patron, nu antrenor!”, menită să îl descurajeze pe Gigi Becali să își mai depășească atribuțiile.
Invitat în studioul ProSport Live, acesta a vorbit despre echipă și s-a arătat îngrijorat de felul în care se prezintă situația în curtea liderului din Superliga.
Gigi Becali, contestat dur de omul care a inițiat campania „Fii patron, nu antrenor!”. „La FCSB domnește haosul! Cine crede că e ceva bine la echipă se înșală amarnic”
Hans Gruber, suporterul FCSB care a declanșat protestul intitulat „Fii patron, nu antrenor!”, a lăsat diplomația la o parte și a răbufnit în direct la ProSport Live. Acesta a contestat în termeni duri modul în care se desfășoară lucrurile la echipa sa de suflet și a spus că locul pe care îl ocupă roș-albaștrii în clasament este conjunctural.
„Nu sunt optimist deloc. Cine crede că e ceva bine la echipă se înșală amarnic, se minte singur. La clubul FCSB domnește haosul. Mulți suporteri susțin asta. Lumea e nemulțumită, jocul scârțâie…
A convins foarte puțin de când a început campionatul. Nu avem un lider pe bancă. Locul 1 este circumstanțial”, a spus susținătorul cunoscut în mediul online sub pseudonimul Hans Gruber, la ProSport Live.
Hans Gruber a declanșat, cu ocazia meciului cu Rapid, campania „Fii patron, nu antrenor!”, menită să îi dea de gândit lui Gigi Becali. El și alți suporteri s-au prezentat la Arena Națională îmbrăcați cu tricouri imprimate cu acest mesaj, însoțit de o caricatură a patronului.