Gigi Becali a făcut două transferuri din Superliga până în prezent în această iarnă, după cum se știe deja foarte bine, Luis Phelipe de la Poli Iași și Baba Alhassan de la Hermannstadt.
În direct la ProSport Live, Emil Săndoi, fostul selecționer al echipei naționale de tineret a României, printre altele, a analizat și aceste două mutări.
În ceea ce îl privește pe fotbalistul brazilian, el a scos în evidență că acesta dispune de o calitate foarte rară, și deopotrivă foarte importantă, în fotbalul românesc, aceea că poate scoate cu o oarecare lejeritate adversari din joc atunci când se află în bandă.
De partea cealaltă, în legătură cu Baba Alhassan, Emil Săndoi a opinat că mijlocașul central ghanez mai are de lucrat la partea tactică a jocului. De asemenea, fostul selecționer de la U21 a subliniat și că africanul a trecut recent peste o accidentare destul de complicată.
„(n.r. despre Luis Phelipe) Are o calitate, mai ales în duelurile de 1 contra 1, lucru care lipsește în campionatul nostru. Reușești de multe ori să duci mingea în bandă, acolo să rămână 1 contra 1 și să nu reușească să își elimine adversarul direct. Pe când el reușește de obicei lucrul ăsta. Deci e un atu în favoarea lui, probabil că de asta l-au și luat.
Baba Alhassan a avut o perioadă foarte bună, după aceea a avut și o accidentare, a fost în scădere. Cred că i-ar trebui mai multă disciplină tactică, din punctul meu de vedere. Măldărășanu sunt convins că a insistat foarte mult cu el să îl aducă la nivelul la care este din punct de vedere tactic. Dar cred că mai are de lucrat la capitolul ăsta în continuare”, a spus Emil Săndoi, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER