Florin Prunea, fostul președinte din Superliga, este de părere că Gigi Becali îl distruge pe Octavian Popescu (20 de ani).
Fostul mare portar al echipei naționale a României a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre situația în care se află Octavian Popescu, iar acesta crede că strategia lui Gigi Becali îl poate distruge pe tânărul fotbalist al vicecampioanei României.
Florin Prunea a vorbit și despre „războiul” dintre Daniel Pancu și Octavian Popescu și a explicat de ce selecționerul a ales să nu se bazeze pe serviciile fotbalistului de la FCSB.
„(n.r. legat de faptul că Gigi Becali a spus din nou că nu e mulțumit de Octavian Popescu) Bănuiesc pentru că și-a revenit Băluță din problemele medicale. Pentru un jucător tânăr e picătura chinezească. Un jucător tânăr, cum este Tavi Popescu, trebuie susținut în momentele grele, nu când este foarte bun. Cu siguranță că el suferă, nu este un jucător care să nu pună la suflet, este un jucător, îl vedem, care nu îi convine când este criticat și pe bună dreptate. Este un jucător care cred că merita mai multă încredere și mai multă susținere din partea patronului, când este greu, nu când este bine. Lucrurile astea nu fac decât să îl doboare, nu îi fac nimic bine unui jucător tânăr, nu neapărat lui.
(n.r. referitor la faptul că Octavian Popescu nu a fost convocat recent de selecționerul Daniel Pancu la echipa națională de tineret) Pe bună dreptate. Evoluțiile lui nu sunt unele care îl recomandă. Ce antrenor nu l-ar vrea pe Tavi Popescu la echipele naționale? Eu cred că Pancu a procedat corect. Nu cred acest lucru (n.r. că Pancu ar fi anti-stelist și din acest motiv ar proceda așa), vorbim de un fost mare fotbalist, care știe ce înseamnă echipa națională. Problema e în ograda FCSB-ului, de modul cum și-au bătut joc de el practic. Când spui că trebuie să joace ăla, mă pun în locul domnului Charalambous, când intră în vestiar. Ce poate să le spună jucătorilor? Mesajul tău ca antrenor nu contează practic”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER