Gigi Becali încă se crede Ferguson și a început deja să analizeze contracandidatele la titlu din sezonul următor. Patronul celor de la FCSB a vorbit despre lupta pe care o va avea cu Dan Petrescu și Neil Lennon și știe care dintre ei îi va pune cele mai multe probleme.
Roș-albaștrii au reușit să cucerească titlul de campioană a României după nouă ani de așteptare iar Gigi Becali își dorește să repete această performanță și să ajungă și în UEFA Champions League.
Gigi Becali vrea să dovedească încă o dată că are reale calități de antrenor și a început deja să își analizeze adversarele din următorul sezon de Superliga României. Patronul celor de la FCSB își dorește ca echipa lui să cucerească un nou titlu de campioană și a vorbit despre doi antrenori care au fost instalați recent la echipele lor. Este vorba despre Dan Petrescu, care a revenit la CFR Cluj și despre Neil Lennon, antrenorul ales de Dan Șucu pentru Rapid București.
În timpul unei intervenții telefonice la ProSport Live, Gigi Becali a vorbit despre Dan Petrescu, afirmând că acesta va fi un adversar extrem de dificil în sezonul următor. Totodată, omul de afaceri nu a vrut să-și dea cu părerea despre Neil Lennon, pe care a spus că nu îl cunoaște.
„Cu Dan Petrescu va fi complicat, îl cunosc. Pe Lennon nu-l cunosc, nu vreau să vorbesc de el. Dan Petrescu e un antrenor foarte complicat, greu să te lupți cu el”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.
Dan Petrescu s-a întors la CFR Cluj și își dorește să cucerească un nou titlu pe banca ardelenilor. Astfel, „Bursucul” a început deja curățenia în lotul vicecampioanei României. Echipa patronată de Nelu Varga a bifat atât la capitolul plecări cât și la capitolul sosiri.
Recent, ardelenii au anunțat că s-au despărțit de Cristi Manea, fotbalist care avea pretenții financiare prea mari. Totodată, CFR Cluj a anunțat și numele ultimului jucător care a ajuns în Gruia. Este vorba despre Mohammer Kamara, atacant în vârstă de 26 de ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER