Gigi Becali a anunțat că FCSB a primit o ofertă de 2,5 milioane pentru golgheterul Andrea Compagno.
FCSB a ratat titlul în Superliga după ce a fost învinsă cu 3-2 pe terenul celor de la Farul Constanța. Marele trofeu a ajuns în vitrina formației lui Gică Hagi, iar în curtea vicecampioanei României urmează schimbări masive.
După ce a intrat în direct la ProSport Live și a anunțat că discută cu Vlad Chiricheș pentru a revenire spectaculoasă la FCSB, Gigi Becali a anunțat că are pe masă o ofertă în valoare de 2,5 milioane de euro pentru vârful de atac italian.
Gigi Becali are pe masă o ofertă concretă pentru a-i semna lui Andrea Compagno transferul de la FCSB. Omul de afaceri din fruntea vicecampioanei României a anunțat că, în cazul în care italianul va pleca în această vară, în locul său ar urma să fie aduși doi atacanți. Dacă Andrea Compagno va rămâne pe loc, va fi transferat un singur fotbalist pentru compartimentul ofensiv.
„Avem ofertă pentru Compagno, să vedem dacă ne înțelegem. Dacă pleacă el, vin doi atacanți, dacă rămâne, vine numai unul. Am ofertă de 2.5 milioane de euro pentru el.
(n.r. – Răchită a zis că nu se poate vinde Compagno) Mă interesează pe mine ce zice Răchită? Comentez eu de el? Răchită bate câmpii, treaba lui. O să-l întreb pe elefant ce zice șoricelul?”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.
Gigi Becali a plătit 1,5 milioane de euro pentru transferul lui Andrea Compagno de la FC U Craiova la FCSB. Italianul este pe locul secund în clasamentul golgheterilor din Superliga, cu 20 de goluri marcate – două mai puțin decât Marko Dugandzic, atacantul de la Rapid. Cei doi se vor întâlni în meci direct în ultima etapă din Superliga, când FCSB va primi vizita giuleștenilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER