Gigi Becali a anunțat că este dispus să renunțe la Florinel Coman, dar nu pentru mai puțin de 5 milioane de euro, care ar fi reinvestiți la FCSB.
Patronul vicecampioanei României pregătește o adevărată revoluție la nivelul lotului de jucători, după ce FCSB a ratat, din nou, titlul. Echipa bucureșteană a pierdut meciul decisiv cu Farul, 3-2, astfel că trofeul a ajuns în vitrina constănțenilor.
Gigi Becali a anunțat că pentru Andrea Compagno a primit deja o ofertă de 2,5 milioane de euro și spune că și Florinel Coman este de vânzare, însă numai pentru o sumă de două ori mai mare.
Gigi Becali și-a făcut deja planul despre cum ar arăta FCSB fără Florinel Coman, pentru care cere 5 milioane de euro. În cazul în care îi vor fi oferiți acești bani, patronul vicecampioanei îi va semna transferul și deja s-a gândit ce schimbări ar produce această mutare în compartimentul ofensiv al trupei lui Elias Charalambous.
Tavi Popescu ar urma să fie trimis în banda stângă a terenului, iar în locul lui „Mbappe de România” ar urma să fie transferat un alt fotbalist.
„E cu două tăișuri: puterea vocii mele o dă Florinel Coman! Dacă el pleacă, după trebuie să găsim o soluție ca banii ăia, 5 milioane, să fie încă un atu. Sunt 5 milioane totuși, dacă vrea să-l ia cineva. Îl trecem pe Tavi Popescu în stânga, mai luăm un jucător să suplinim lipsa lui Coman, vedem cum facem”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.
Florinel Coman a fost pionul principal de la FCSB în această ultimă parte a sezonului și l-a recâștigat pe Gigi Becali, care în trecut nu s-a ferit să spună că este dezamăgit de evoluțiile acestuia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER