Unul dintre liderii suporterilor rapidiști, Gigi Corsicanu, i-a răspuns lui Daniel Pancu după ce acesta a postat un mesaj agresiv pe Instagram în urma numirii lui Adrian Mutu în funcția de antrenor principal.
Adrian Mutu a fost deja prezentat în funcția de antrenor principal al Rapidului, unde i-a luat locul lui Mihai Iosif. Daniel Pancu nu a văzut cu ochi buni această mutare și a postat un mesaj dur pe contul său de Instagram, considerând că inaugurarea noului stadion din Giulești ar fi trebuit să se producă în mandatul unui rapidist pursânge.
Unul dintre liderii suporterilor, Gigi Corsicanu, a spus în cadrul ProSport Live că Rapidul nu se confundă cu actuala conducere. Astfel, sunt șanse mari ca Adrian Mutu să nu aibă parte de o primire ostilă, după ce a îmbrăcat tricoul lui Dinamo în vremea când era jucător.
Gigi Corsicanu i-a transmis lui Daniel Pancu să nu confunde adevăratul spirit al Rapidului cu persoanele care sunt în acest moment la cârma clubului și pe banca tehnică.
„Îl înțeleg, dar aici vreau să îi transmit ceva și lui Pancu. Pentru noi, Rapidul este Rapid. Rapidul nu reprezintă Victor Angelescu sau un antrenor, un jucător sau oricare alt conducător. Rapidul sunt strămoșii noștri, suntem noi cei care ducem drapelul mai departe și urmașii noștri.
Rapidul nu e cine conduce astăzi. Să nu facă confuzie între conducerea actuală a Rapidului… Poate cei care conduc astăzi au niște parti-pris-uri… Să se supere pe Rapid pentru unul care este astăzi la conducere… Rapidul nu reprezintă cine este astăzi la conducere. Rapidul suntem noi, suporterii”, a spus Gigi Corsicanu, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER