Atac fără precedent la adresa FRF. „Se feresc de oamenii care știu carte pentru că sunt incomozi!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE
This browser does not support the video element.
Grigore Sichitiu (73 de ani) a lansat un atac fără precedent la adresa FRF (Federația Română de Fotbal).
Fostul oficial al formației Rapid București nu înțelege de ce Federația Română de Fotbal nu a apelat la serviciile lui Cornel Dinu și Mircea Lucescu, doi foști mari jucători ai României.
Grigore Sichitiu este de părere că Mircea Lucescu și Cornel Dinu ar fi trebuit să facă parte din Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal.
Grigore Sichitiu, atac fără precedent la adresa FRF
„Nu se poate să nu ai un Dinu (n.r. Cornel Dinu), un Lucescu (n.r. Mircea Lucescu) în Comisia Tehnică. Nu l-a chemat nimeni pe nea Mircea Lucescu să vorbească. De ce nu îl cheamă acum? De ce se feresc de bătrâni? Se feresc de oamenii care știu carte pentru că sunt incomozi”, a spus Grigore Sichitiu pentru ProSport LIVE.
„Îi voi muLțumi toată viața, nu știam niciodată să apreciez jucătorul și jocul dacă nu îl întâlneam pe nea Mircea Lucescu. Dacă cu el sau Iordănescu nu prezentai un raport complet ca ei să vadă calitățile, punctele forte și slabe, a doua oară nu te mai trimitea. Eu am reușit să rezist câte 6 ani cu fiecare, dar am muncit enorm. Domnul Lucescu m-a trimis peste tot, m-a ajutat, plecam cu 3 dolari diurnă pe zi”, a mai spus Grigore Sichitiu pentru ProSport LIVE.
FRF anunța în luna octombrie a anului 2021 componența Comisiei Tehnice:
- Președinte: Mihai Stoichiță (67 de ani)
- Vicepreședinți: Aurel Țicleanu (63 de ani), Lucian Burchel (58 de ani)
- Membri: Cristian Dulca (49 de ani), Marin Ion (66 de ani), Ionel Augustin (66 de ani), Miodrag Belodedici (57 de ani), Rodion Cămătaru (63 de ani) , Dumitru Dumitriu (76 de ani), Ion Geolgău (61 de ani), Mihai Ianovschi (46 de ani), Dumitru Moraru (65 de ani), Florin Bratu (42 de ani), Marcel Răducanu (67 de ani), Massimo Pedrazzini (64 de ani), Lucian Sănmărtean (42 de ani), Jakab Zoltan
- Membri fără drept de vot: Marius Niculae (40 de ani), Felix Grigore, Vlad Munteanu (41 de ani), Andrei Vochin